Tot parcursul european al Republicii Moldova se joacă pe 28 septembrie, a declarat europarlamentarul Siegfried Muresan, într-un interviu pentru Veridica. Acesta a mai venit cu un mesajul pentru cei care încearcă să influențeze alegerile din Republica Moldova.

„Republica Moldova nu este singură, democrațiile europene vor ajuta Republica Moldova să organizeze aceste alegeri în cele mai bune condiții. Vom oferi sprijin pentru combaterea dezinformării, pentru respingerea atacurilor cibernetice, astfel încât rezultatul alegerilor să reflecte voința cetățenilor Republicii Moldova, nu voința Kremlinului”, a declarat Mureșan.

Totodată, europarlamentarul a declarat că Federația Rusă investește atât de multe resurse și acordă o atenție atât de mare Republicii Moldova, iar asta arată cât de mult își dorește Federația Rusă să întoarcă Republica Moldova în sfera sa de influență și cât de mult își dorește Federația Rusă să țină Republica Moldova pe loc. 

Astfel, el spune că alegerile parlamentare din toamnă ar putea afecta traiectoria europeană a Republicii Moldova. 

„Dacă Republica Moldova ar fi condusă, în următorii ani, de un guvern care spune una, face alta, care slăbește justiția, care protejează oligarhii, atunci Uniunea Europeană, din punct de vedere legal, nu ar mai avea dreptul de a acorda sprijin financiar mare, de exemplu. Fiindcă sprijinul financiar este mereu condiționat de statul de drept, de respectarea justiției, de combaterea corupției. Dacă ar veni corupți la putere care ar pune în pericol justiția, atunci Uniunea Europeană ar avea o obligație legală de a proteja fondurile europene și ele ar fi înghețate. Deci tot parcursul european al Republicii Moldova se joacă pe 28 septembrie a.c. și ar fi păcat dacă toate lucrurile obținute de cetățenii Republicii Moldova, cu sacrificii în ultimii ani, ar fi pierdute”, a mai adăugat Mureșan.

Președintele țării, Maia Sandu, va susține un discurs în plenul Parlamentului European, pe data de 9 septembrie, a anunțat anterior deputatul european, Siegfried Muresan, care a precizat că Republica Moldova este cap de afiș în prima sesiune a Parlamentului European din această toamnă.