Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, a dezvăluit luni, la Antena 3 CNN, că o femeie implicată în rețeaua care a încercat să manipuleze alegerile prezidențiale din România în favoarea lui Călin Georgescu a fost reținută. Aceasta a făcut parte și din gruparea care vizează destabilizarea Republicii Moldova, prin recrutarea de tineri moldoveni și instruirea lor în Serbia, precum și prin campanii de manipulare pe rețelele sociale. Anatol Șalaru a mai precizat că, la percheziții, forțele de ordine moldovene au descoperit un portofel digital cu criptomonede în valoare de 107 milioane de dolari.

Timp de cinci luni, jurnaliștii din Republica Moldova de la Nord News s-au infiltrat într-o rețea de influență, construită în jurul ONG-ului „Evrazia”, legat de condamnatul fugar Ilan Șor, și au documentat – din interior – cum se recrutează tineri, cum se fac „sondaje formatoare”, cum se pompează conținut politic în social media și cum se ocolesc regulile cu plăți în numerar sau crypto. Totul cu un scop: manipularea alegerilor din România și Republica Moldova. Anatol Șalaru a dezvăluit la Antena 3 CNN că o femeie implicată în această rețea a fost reținută. 

„Am cunoscut de la început subiectul anchetei și așteptam cu nerăbdare să fie făcută public, ceea ce ține de implicarea în alegerile din România, fiindcă această doamnă, care îi explica lui Dumitru Pelin că 65 de tineri din Moldova, vorbitori de limba română, au lucrat pentru Călin Georgescu, pe toate rețelele, pe toate căile pe care le-au avut la dispoziție și această doamnă este reținută de către poliție și sunt sigură că acasă la ea vor fi descoperite toate registrele pe care le are despre implicarea acestor tineri în campania electorală. Acești specialiști în IT despre care se spune că au fost foarte buni”, a spus fostul ministrul al Apărării de la Chișinău. 

Politicianul moldovean a dezvăluit, de asemenea, că în cadrul perchezițiilor, polițiștii au descoperit un portofel virtual cu 107 milioane de dolari. 

„Mai nou, nu știu dacă a apărut în spațiul public, dar știu de la cei implicați a fost descoperit un portmoneu cu criptomonede de 107 milioane de dolari, bani meniți să ajungă la cei care vor destabiliza situația, cei care își vând votul și sunt pregătiți pentru violențe pentru ziua de duminică și ziua de luni”, a spus Șalaru. 

Anatol Șalaru a subliniat că nu există „nicio îndoială” că Rusia a avut un plan care a vizat destabilizarea României, prin instalarea unui președinte pro-rus, iar acum Moscova vrea un guvern pro-rus la Chișinău. 

„Nu există nicio îndoială, a fost un plan care a vizat și România și Republica Moldova. A fost un plan care a vizat destabilizarea României, aducerea la Chișinău a unui guvern pro-rus și a unui președinte pro-rus în România. România a rezistat, sper ca și Republica Moldova să reziste”, a explicat fostul ministru.