Au început să apară programele electorale ale candidaților la parlamentare, iar odată cu ele – și valul de promisiuni generoase, ambalate în termeni deja cunoscuți: salarii mai mari, pensii decente, gaz ieftin, drumuri moderne și sprijin „nemaivăzut” pentru mame. Ironia? Mulți dintre cei care le rostesc au avut ocazia să le îndeplinească, dar nu au făcut-o. Așadar, camăania prinde contur, iar promisiunile par, în unele cazuri, trase la indigo.
„Noi propunem capitalul programul capitalul familiei – 50 de mii de lei la nașterea unui copil.”
„Construcția și reabilitarea drumurilor, atât naționale, cât și cele locale. Apă și canalizare, transportul public.”
„Vom susține creșterea salariului.”
„Noi vom reduce prețul la gazele naturale minim de trei ori.”
„N-o să mai fie gaz de 10 lei. N-o să mai fie.”
După intrarea oficială în campanie, concurenții electorali pentru parlamentarele de la sfârșitul lunii au dat startul unei competiții… a promisiunilor. De la pensii mărite și gaz ieftin, până la spitale moderne și sprijin fără precedent pentru familii – totul e posibil, cel puțin în declarații.
„Prima noastră prioritate socială este susținerea maternității și a natalității. Noi propunem capitalul programul capitalul familiei – 50 de mii de lei la nașterea unui copil.”
Blocul Patriotic promite pensia minimă de 6 mii de lei, ajutor substanțial pentru mame, reducerea vârstei de pensionare și, desigur, gaz ieftin.
„Noi vom reduce prețul la gazele naturale minim de trei ori.
- Maxim într-o viteză cosmică putem vorbi, rezolvăm acest lucru.”
Vasile Tarlev – fost prim-ministru în perioadă în care Rusia impunea embargouri asupra produselor moldovenești – promite acum reîntoarcerea pe piața rusă.
„Noi vom lupta pentru reîntoarcerea pieței de desfacere în piața CSI și în special în Federația Rusă care ne cunosc de sute de ani.”
Dar nu doar blocul Patriotic promite facturi mai mici la energie.
„Prețuri accesibile la gaz, electricitate și lemn.
Construcția și reabilitarea drumurilor, atât naționale, cât și cele locale. Apă și canalizare, transportul public, modernizarea de spitale, școli, grădinițe, gunoiști amenajate și transformate în poligoane îngrijite.”
Membrii PAS par, însă, să-i contrazică pe cei care promit energie ieftină.
„N-o să mai fie gaz de 10 lei. N-o să mai fie. Cum nu o să fie pâinea 16 copeici. Îmi pare rău să vă spun, dar asta s-a dus. Gata, e istorie. Sunt două lucruri de care trebuie să ne asigurăm că le facem. Să ne asigurăm că plătim un preț rezonabil, și să mărim veniturile oamenilor.”
Salarii mai mari promite și liderul ALDE, dacă va trece pragul electoral și va ajunge în parlament.
„Vom susține creșterea salariului mediu cu 30 la sută în patru ani prin stimularea investițiilor și reducerea poverii fiscale pentru întreprinderile mici și mijlocii.”
Un alt partid, aceleași promisiuni. Partidul Nostru promite pensii mai mari și un trai mai bun pentru vârstnici.
„Două lucruri pentru pensionari. Primul – pensia minimă 5 mii de lei. Și doi – indexarea pensiei în Constituție o legăm de inflație.”
În același timp, Usatîi spune că dacă ajunge în legislativ, va reduce numărul de deputați.
„51 de deputați ne ajunge. De asta, credeți-mă, când vom scădea numărul de deputați de la 100 la 51, iar apar zeci de milioane de lei bani pentru a ridica pensiile, pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.”
Iar cei de la partidul Alianța Moldovenii au venit cu un program electoral pentru fiecare raion.
„Partidul Alianța Moldovenii a elaborat programul de finanțare în lei moldovenești a industriei. Timp de 15 ani, tot ce este scris în această anexă veți găsi și materializat. Există bani, trebuie doar oamenii să se implice.
Hai să dezvoltăm raionul Nisporeni.”
Așadar, programele electorale se scriu cu entuziasm, iar promisiunile curg cu generozitate. Unele reiau idei vechi, altele par desprinse dintr-un buget ideal. Alegătorii vor fi cei care vor decide și vor face diferența.