Liderul socialiștilor, Igor Dodon, anunță că Blocul Patriotic, din care face parte, nu va susține un Guvern condus de Alexandru Munteanu, candidat la funcția de prim-ministru, deși recunoaște profesionalismul acestuia.
Igor DODON, LIDERUL PSRM: „Eu îl cunosc pe domnul Munteanu, am avut ocazii să avem contacte. Este un profesionist, un economist bun. Noi, în calitate de opoziție, nu putem și nu vrem să ne asumăm responsabilitatea politică pentru un Guvern PAS. Am decis să rămân în Parlamentul Republicii Moldova, așa cum m-au delegat cetățenii noștri prin vot.”
În același timp, Dodon a spus că va merge în Parlament și va fi în opoziție. În urma alegerilor parlamentare din 2021, Igor Dodon a refuzat mandatul de deputat.
De data aceasta, politicanul a acces în legislativ pe listele Blocul Patriotic, din care mai fac parte PCRM și Partidul Viitorul Moldovei, al lui Vasile Tarlev. Blocul s-a ales cu 26 de mandate. Nu este clar dacă va rămâne să activeze în acest format și va forma o fracțiune comună sau nu. Anterior, Vladimir Voronin spunea că partidul său va merge separat în parlament.