Presedintele Parlamentului, Igor Grosu a avut astazi o intrevedere cu presedintele Sloveniei, Borut Pahor, care se afla intr-o vizita oficiala in tara noastra.

Discutiile au vizat subiecte ce tin de implementarea agendei de reforme, promovarea unor actiuni de intensificare a cooperarii interparlamentare dintre cele doua tari si masuri comune de sustinere a businessului.

“Avem o agenda ambitioasa cu un mandat puternic sustinut de cetateni. Astfel, ne propunem sa construim institutii de stat puternice care sa lucreze in folosul cetatenilor. Prioritatea zero ramane a fi reforma justitiei si lupta cu coruptia”, a declarat presedintele Parlamentului.

Un alt subiect discutat vizeaza mediul de afaceri din Republica Moldova. Igor Grosu a declarat ca autoritatile vor depune tot efortul pentru a imbunatati climatul investitional, optand pentru un mediu predictibil in obtinerea unui beneficiu mutual cu investitorii in acest sens.

In cadrul intrevederii, Presedintele Parlamentului a exprimat recunostinta pentru sprijinul oferit Moldovei de catre Slovenia de la inceputul pandemiei Covid-19. Totodata, a multumit pentru asistenta tehnica de care Republica Moldova a beneficiat de-a lungul timpului, in special consultanta pentru expertii in domeniul finantelor publice.

Presedintele Republicii Slovenia, Borut Pahor a salutat prioritatile stabilite in Republica Moldova si a confirmat disponibilitatea in a sustine tara noastra, in contextul detinerii Presedintiei rotative a Consiliului UE de catre Slovenia.