„Integrare europeană a Republicii Moldova va continua, iar ajutorul nostru si implicarea noastră vor fi mai necesare ca oricând”, acesta este mesajul cu care a venit europarlamentarul român, Siegfried Muresan după rezultatele preliminare ale referendumului constituțional.
„Rezultatul alegerilor este o victorie a oamenilor din Republica Moldova. Este o victorie pentru un viitor european garantat. Este o victorie împotriva Federației Ruse care a mobilizat resurse fără precedent în încercarea de a influența rezultatul alegerilor democratice și al referendumului. Rezultatul strâns al referendumului nu înseamnă că Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Federației Ruse, oamenii au găsit puterea de a alege Europa”, scrie Muresan în mesajul său.
Acesta asigură cetățenii noștri că integrarea europeană a Republicii Moldova va continua după rezultatul pozitiv al referendumului.
„Rezultatul pozitiv al referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va determina Europa să crească și mai mult sprijinul pentru modernizarea țării, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor și pregătirea Republicii Moldova de aderarea la UE. Ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, mă voi asigura că Uniunea Europeană ține cont de voința oamenilor exprimată la referendum și că oferim tot sprijinul necesar în procesul de aderare. Ajutorul nostru și implicarea noastră vor fi mai necesare ca oricând pentru a susține acest parcurs”, menționează oficialul român.
Ieri, cetățenii Republicii Moldova au fost așteptați la urnele de vor pentru a alege președintele țării. Tot astăzi moldovenii au decis dacă susțin modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Atât alegerile cât și referendumul au depășit pragul de validare.


