Aflat in spatele gratiilor, Alexandru Pinzari, a oferit un interviu in care vorbeste despre retinerea sa, care ulterior, a fost postat pe pagina sa de facebook. Acesta a raspuns intrebarilor prin intermediul avocatului sau, dar nu se mentioneaza pentru cine a oferit fostul Ministru al Apararii interviul.

Ex-sef al Inspectoratului General al Politiei si ex-ministru al Apararii sustine ca acest arest preventiv ar fi ilegal.

Alexandru PANZARI, FOSTUL MINISTRU AL APARARII:"Cu siguranta, motivele plasarii mele in arest sunt altele decat cele invocate oficial. Daca s-ar fi urmat strict litera legii, nu s-ar fi ajuns nici macar la inceperea urmaririi penale in cazul meu, nu tocmai la arest. Toate actiunile mele au fost perfect legale si cei ce instrumenteaza dosarul cunosc perfect acest lucru. Ca sa nu mai vorbim deja ca arestul preventiv e o masura extrema, care se aplica in conditii strict stabilite de lege. In cazul meu, nici vorba de astfel de conditii nu este. Deci, si arestul preventiv e ilegal, si acuzatiile ce mi se aduc sunt nefondate."

Intrebat daca este intamplator faptul ca a fost plasat in arest anume acum, cand la putere vine alta forta politica, Panzari a negat acest fapt si spune ca i-ar parea rau daca arestarea sa va avea legatura cu schimbarea puterii in Moldova.

Alexandru PANZARI, FOSTUL MINISTRU AL APARARII:"Suntem in Republica Moldova, unde trebuie sa admitem orice idee, orice scenariu. Totodata, sincer mi-ar parea rau daca se va dovedi ca cineva a ales sa-si faca imagine in fata noii puteri, incercand sa-si demonstreze asa-zisa eficienta, calcand in picioare tot ce inseamna norma legala sau drepturi ale omului. Cu siguranta, in timp adevarul va iesi la iveala, dar, repet, sincer mi-ar parea rau daca ceea ce mi se intampla este in legatura directa cu schimbarea puterii in Moldova."

Totodata, fostul ministru al Apararii admite faptul ca la mijloc ar exista un interes politic si ca pe cineva ar deranja activitatea politica a acestuia.

Alexandru PANZARI, FOSTUL MINISTRU AL APARARII:"Admit ideea ca activitatea mea politica a deranjat pe cineva, dar nu sunt omul care sa arunc declaratii fara a avea probe. Voi examina lucrurile si din acest punct de vedere, or, daca exista interes politic, mai devreme sau mai tarziu, acest lucru va iesi la iveala. Dar, totodata, admit ideea ca si precedenta mea activitate a deranjat pe multi smecherasi, care acum, sub motive inventate, incearca sa se razbune. Fiind in fruntea IGP, multora le-am stricat schemele ce le aduceau venituri fabuloase. Ca ziaristi puteti sa faceti investigatii la tema ca sa va convingeti ca multi din cei pe care i-am pus atunci la punct si-ar dori sa se razbune."

Intrebat daca ceea ce i se intampla acum ii poate sterbi din imaginea publica, Panzari a spus ca aceasta a fost deja lezata.

Alexandru PANZARI, FOSTUL MINISTRU AL APARARII:"Ma mandresc cu faptul ca, pe durata mandatului meu, politistii au recapatat increderea ca ceea ce fac e bine pentru cetateni, gradul de incredere al cetatenilor in politie a crescut de la 21% la 46%, iar salariile politistilor au crescut in medie cu 12%. Multe lucruri bune am facut impreuna cu efectivul politienesc in acea perioada si acestor oameni nu trebuie sa vina cineva dintr-o parte sa le spuna cine e Alexandru Panzari. Eu ii stimez si ii apreciez enorm si sunt sigur ca aceste sentimente sunt reciproce.

Cat despre imaginea publica, intr-adevar este lezata acum urmare a abuzurilor ce se comit in raport cu mine. Dar sunt sigur ca adevarul va iesi la iveala si prejudiciul de imagine care mi-a fost cauzat va fi reparat."

Alexandru Pinzari a fost retinut la data de 30 iulie de ofiterii SIS. Acesta a fost plasat in arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Decizia a fost luata, de magistratii de la Judecatoria Chisinau, cu sediul in sectorul Ciocana. Alexandru Pinzari pledeaza nevinovat, iar avocatii sai au spus ca vor ataca decizia.

Citeste si :  ULTIMA ORA. Alexandru Pinzari - plasat in arest pentru 30 de zile