Primarul suspendat al capitalei și candidatul blocului „Alternativa”, Ion Ceban, a fost sancționat de CEC pentru că s-a folosit de funcția de primar pentru a merge la un eveniment în Italia, la sfârșitul lunii august. Comisia Electorală a emis în acest sens un avertisment pentru că edilul a utilizat ilegal rezursele administrative. Ceban spune că totul este un fals și că a mers la Roma din cont propriu.
Ion CEBAN, CANDIDATUL BLOCULUI „ALTERNATIVA”: „Pas cere excluderea mea din cursa electorală – argumentul este unul foarte simplu, după ce s-au înțeles cu interdicția pe care ne-au impus-o tot ei, împreună cu prietenii ei, iată că îi doare cum am ajuns eu în Italia și vor să zică că am utilizat resurse administrative, ceea ce este un fals.”
Decizia CEC a fost luată în baza unei sesizări depuse de PAS. Formațiunea a reclamat că Ion Ceban nu a respectat suspendarea din funcție de primar participând în „calitate instituțională” la un eveniment în Italia, ceea ce ar echivala cu utilizarea ilegală a resurselor administrative în campania electorală. Ceban a anunțat pe 31 august că se afla la Roma, deși în iulie s-a ales cu o interdicție de călătorie în România și în tot spațiul Schengen din „considerente de securitate națională”. Pentru a ajunge în Italiei Ceban și-a făcut viză, cu o singură intrare, valabilă pentru 3 zile.