Italia, prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), contribuie cu un nou pachet financiar de 14 milioane de euro pentru susținerea protecției sociale și a rezilienței energetice în Republica Moldova. Acordul a fost semnat astăzi, 12 iunie, și vine să completeze sprijinul oferit anterior de Italia în valoare totală de 20 milioane de euro.
Noul sprijin financiar vizează cinci domenii-cheie: modernizarea infrastructurii sociale, continuarea programului „Ajutor la contor”, extinderea contorizării inteligente, promovarea energiei regenerabile și consolidarea securității cibernetice în sectorul energetic.
„Acest nou angajament consolidează sprijinul constant al Italiei pentru eforturile Republicii Moldova de a-și susține cetățenii cei mai vulnerabili și de a avansa agenda de reforme”, a declarat Lorenzo Tomassoni, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova.
Prin această contribuție, două centre regionale de servicii sociale vor fi renovate după un model modern de tip ghișeu unic, adaptat nevoilor persoanelor vulnerabile, inclusiv a celor cu dizabilități. Aceste centre vor integra soluții digitale și tehnologii eficiente energetic, contribuind la reducerea costurilor administrative și îmbunătățirea calității serviciilor sociale.
Totodată, Italia alocă 5 milioane de euro pentru sprijinirea Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice (FRVE), în cadrul programului guvernamental „Ajutor la contor”. Suma va fi utilizată pentru acordarea de compensații pentru gospodăriile cu venituri reduse, precum și pentru susținerea Centrului de Apel destinat beneficiarilor.
În ceea ce privește digitalizarea energetică, până în 2027 vor fi instalate 100.000 de contoare inteligente, datorită finanțării suplimentare oferite de Italia. În prezent, 35.000 de astfel de dispozitive sunt în proces de instalare, iar alte 65.000 vor fi livrate și montate treptat până la finalul anului 2027.
„Contoarele inteligente sunt esențiale pentru introducerea tarifelor diferențiate și pentru modelarea comportamentului de consum”, a declarat Dorin Junghietu, Ministrul Energiei.
Programul susținut de Italia mai prevede și consolidarea securității cibernetice și climatice a infrastructurii energetice, prin instalarea de sisteme de detecție în timp real și măsuri de protecție împotriva riscurilor.
În plus, vor fi create cel puțin trei comunități energetice locale, bazate pe surse regenerabile, care vor permite instituțiilor, gospodăriilor și companiilor să producă, partajeze și consume energie în mod colectiv, reducând astfel dependența energetică și costurile pentru utilizatori.
„Nu vorbim despre concepte abstracte, ci despre soluții concrete menite să reducă inegalitățile și să ofere servicii publice adaptate nevoilor viitorului”, a subliniat Pietro Pipi, șeful Biroului Regional Kiev pentru Ucraina și Moldova, Agenția Italiană de Cooperare pentru Dezvoltare.
PNUD și autoritățile moldovenești au salutat contribuția Italiei, subliniind că aceasta sprijină obiectivele de integrare europeană, digitalizare și securitate energetică, fiind un pas important în crearea unei societăți mai echitabile, durabile și reziliente.