Liderii blocului Patriotic au mers la vot în prima parte a zilei. Atât Igor Dodon, cât și Vasile Tarlev, au votat alături de soții. Vladimir Voronin a apărut în imaginile din presă de unul singur. Unii dintre reprezentanții blocului au venit cu nemulțumiri și au amenințat cu proteste.
Igor Dodon a mers la vot împreună cu soția sa. Cei doi au fost surprinși într-un moment de tandrețe înainte de a-și face alegerile.
„-Da ce a fost asta?
- Admirație.”
Soții Dodon au aruncat buletinele de vot împreună, ulterior au ieșit la declarații de presă. Liderul Patriotic a amenințat cu proteste și a evitat să comenteze informațiile, potrivit cărora Rusia s-a implicat în alegeri, acuzând în schimb occidentul pentru ingerințe.
Igor DODON, LIDER BLOCUL PATRIOTIC: „Să fim gata să apărăm victoria noastră. Eu consider că cetățenii nu trebuie să se teamă de nimeni și să-și exprime liber votul. Ceea ce ține de implicarea în această campanie electorală, eu nu vreau să apăr pe cineva, dar consider că implicarea a fost din partea orientului.”
Și Vasile Tarlev a votat împreună cu soția.
Însă a vorbit în fața presei de unul singur. Acesta a spus că a votat pentru viitorul țării. Dar s-a declarat nemulțumit că unii concurenți, scoși din cursă, au rămas în buletinele de vot.
Vasile TARLEV, LIDER BLOCUL PATRIOTIC: „Este neînsemnat, neștampilat și ne-exclus din buletin. Și atunci am întrebat „cum de înțeles”. CEC a adoptat decizia de a-l exclude, și el este în buletin, alături de ceilalți. Este inducere în eroare. Sau e exlus, sau nu-i exclus.”
Între timp, colegul de bloc, Vladimir Voronin, a declarat, într-un interviu pentru Ria Novosti, că alegerile vor fi fraudate, fără a mai aștepta rezultatele scrutinului.
Vladimir VORONIN, LIDER BLOCUL PATRIOTIC: „Peste hotare, de regulă, votează circa 300 de mii de oameni. Ei au trimis 800 de mii. Diferența este de 500 de mii,///00.39- ca să falsifice. Așa ordine au fost expediate către toate ambasadele din străinătate, cu excepția evident a celor din țările CSI.”
Al patrulea lider Patriotic, Irina Vlah, nu mai participă la alegeri în calitate de candidat, după ce activitatea partidului Inima Moldovei pe care îl conduce a fost limitat din cauza unor suspiciuni de finanțare ilegală.