Mihai Antohe, Stanislav Kirsanov și Mihail Tushanov. Acestea sunt câteva dintre identitățile lui Vlad Plahotniuc descoperite de poliția greacă atunci când oligarhul a fost reținut. Astăzi, lista actelor ridicate a fost publicată de Poliția Republicii Moldova. Astfel, Plahotniuc ar avea circa 21 de acte, pretins a fi eliberate de România, Rusia, Ucraina sau Irak.
În timpul perchezițiilor corporale la Aeroport, dar și la vila pe care o închiria Vlad Plahotniuc, au fost găsite o serie de documente cu identități diferite. Potrivit poliției, unele dintre ele aparțin aceluiași stat, dar au identitate diferită, fotografie diferită, data/luna/anul nașterii diferit.
Plahotniuc ar fi deținut 11 pașapoarte din țări precum Vanuatu, un stat insular situat în Oceania, Irak, țară din Orientul Mijlociu, Ucraina, Bulgaria, Rusia și România. Acesta deținea câte două pașapoarte românești, ucrainene și rusești emise pe nume diferite.
PAȘAPOARTE
- Vanuatu, AL SHAHEEN Fereyduon Shaheen Yako
- Federația Rusă, KIRSANOV Stanislav
- Republica Moldova, PLAHOTNIUC Vladimir
-România, PLAHOTNIUC Vladimir
-România, ANTOHE Mihai
-Ucraina, TAUSHANZHY Mykhailo
-Ucraina (intern)- TAUSHANZHY Mykhailo
-Republica Moldova, PLAHOTNIUC Vladimir
-Bulgaria, TAUSHANOV Mihail
-Federația Rusă, TAUSHANOV Mihail
Potrivit polițiștilor, Plahotniuc deține 6 permise de conducere. Printre acestea două permise românești pe numele Mihai Antohe, un permis ucrainean pe numele Mykhailo Taushanzhy și un permis de conducere emis de Federația Rusă pe numele Stanislav Kirsanov.
PERMISE DE CONDUCERE:
- România, ANTOHE Mihai
- Ucraina, TAUSHANZHY Mykhailo
- Federația Rusă, KIRSANOV Stanislav
- Bulgaria, TAUSHANOV Mihail
- Republica Moldova, PLAHOTNIUC Vladimir
Au mai fost depistate și 4 cărți de identitate din Vanuatu și România, care aveau atașată fotografie diferită, și Bulgaria. În cazul lui Constantin Țuțu, actele au fost eliberate de România și Bulgaria, pe numele Sîli Andrie.
ACTELE LUI CONSTANTIN ȚUȚU
-Carte de identitate- Bulgaria- SILI Andrie;
-Carte de identitate- Bulgaria- SILI Andrie
-Permis de conducere- România, eliberat la 18 aprilie 2023- SÎLI Andrie;
-Permis de ședere- Bulgaria- SILI Andrie;
-Pașaport- România, eliberat la 7 noiembrie 2022- SÎLI Andrie.
Ieri, cei doi au fost plasați în arest preventiv. Fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, va sta următoarele 40 de zile în penitenciar. Decizia a fost luată de magistrații din Grecia. Potrivit presei elene, Plahotniuc respinge toate acuzațiile, susținând că este victima unei persecuții politice. După ce el și Constantin Țuțu au fost reținuți, poliția elenă a efectuat percheziții în vila unde cei doi se ascundeau. Anchetatorii au găsit acolo peste 150 de mii de euro în numerar, acte false, echipamente electronice și ceasuri de lux.