Presedintele Maia Sandu a participat la evenimentul festiv, dedicat aniversarii a 30-a de la crearea Serviciului de Informatii si Securitate, precum si Zilei lucratorului organelor securitatii statului, care a fost marcata ieri. Cu aceasta ocazie, sefa statului a oferit distinctii de stat unor colaboratori ai SIS.
In decretul semnat de sefa statului nu este indicat numele si nici numarul de persoane carora le-au fost oferite aceste distinctii.
Contactat de PRO TV, purtatorul de cuvant al Presedintiei, Sorina Stefarta, ne-a spus ca nu ne poate oferi mai multe detalii din motiv ca este secret de stat.
Totdodata, ieri, Maia Sandu, in adresarea sa catre ofiterii SIS a subliniat rolul central pe care il are Serviciul de Informatii si Securitate in contracararea amenintarilor clasice, dar si hibride, cu care se confrunta tara, si a evidentiat coruptia drept principalul risc la adresa securitatii nationale. Totodata, sefa statului a vorbit despre necesitatea unei evaluari complexe a sectorului de securitate, cu identificarea vulnerabilitatilor de sistem, si a reformarii Serviciului, pentru intarirea capacitatilor institutionale.
Presedintele Maia Sandu si-a reconfirmat deschiderea de a contribui la reformarea Serviciului de Informatii si Securitate, pentru ca acesta sa fie o institutie puternica, eficienta, care va raspunde exigentelor timpului si asteptarilor cetatenilor tarii.
Totodata, responsabilii de la presedintie au postat mai multe imagini de la acest eveniment:






