Președintele țării, Maia Sandu, a primit Premiul Franz Josef Strauss, oferit de Fundația Hanns Seidel, în cadrul vizitei sale în Bavaria.
„Le mulțumesc prim-ministrului bavarez Markus Söder și Președintelui Fundației, Markus Ferber, pentru găzduirea călduroasă. Acest premiu este despre recunoașterea efortului tuturor moldovenilor care, zi de zi, contribuie la consolidarea democrației în țara noastră. Este despre toți oamenii din regiunea noastră care, în fața provocărilor, aleg curajul, adevărul și pacea. Această distincție ne aparține tuturor celor care credem într-un viitor european, pașnic și democratic pentru Moldova”, a scris președintele pe pagina sa de facebook.
Totodată, șefa statului a anunțat că va dona suma de 10.000 de euro, care însoțește premiul, pentru păstrarea și promovarea patrimoniului muzical al marelui nostru compozitor Eugen Doga.



