Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează că actuala criză economică din regiunea transnistreană ar putea fi agravată în mod deliberat de Federația Rusă în lunile următoare, în încercarea de a influența alegerile de pe malul drept al Nistrului. Într-un interviu acordat emisiunii În PROfunzime, șefa statului a declarat că Rusia „în orice clipă poate provoca o criză și mai mare, dacă îi servește această criză în planurile ei în Republica Moldova”.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Cât de gravă e criza enonomică din regiunea transnistreană și ce consecințe ar putea avea această criză?”
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Am înțeles că livrarea de gaze s-a reluat, după această întrerupere, dar în general situația financiară este precară după cum vedem și oamenii au ajuns în această situație din cauza Federației Ruse, care i-a folosit în toți acești ani și iată că acum i-a adus în această șituație. Federația Rusă în orice clipă poate provoca o criză și mai mare în funcție dacă îi servește această criză în planurile ei în Republica Moldova sau nu. Deci, ne putem aștepta în următoarele luni să vedem o acutizare a acestei crize înainte de alegeri.”
În contextul instabilității, Sandu atrage atenția că ajutorul financiar acordat regiunii de către Uniunea Europeană sau Chișinău nu poate fi sustenabil cât timp trupele ruse se află pe teritoriul moldovean.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Noi avem acel program de sprijin din partea UE în special pentru partea energetică și evident avem un plan de susținere pentru această regiune, dar trebuie să rezolvăm mai întâi problema principală, retragerea trupelor ruse. Asta e problema cheie pe care trebuie să o rezolvăm și trebuie să o rezolvăm pașnic, așa cum am zis de fiecare dată, pentru că altfel nu avem cum să justificăm susținerea financiară.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Dar în afară de a cere Rusiei să își retragă armata, ce mai putem face?”
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Pentru moment asta e singura modalitate, când va veni o oportunitate, dacă vor exista discuții serioase și autentice din partea Federației Ruse pe acordul de pace, atunci poate apărea o oportunitate. Pentru moment singurul lucru pe care îl putem face e să cerem retragerea trupelor.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Spuneați de retragerea trupelor, să înțeleg că orice ajutor care vine de pe malul drept este condiționat de retragerea armatei?”
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Am avut acest ajutor pe perioada crizei din partea UE, sigur am vrut să îl condiționăm, dar nu aveai cum să lași oamenii acolo să înghețe în continuare, că i-a lăsat Rusia să înghețe o lună. Dar dacă vorbim de finanțare serioasă și programe mai serioase evident că nu avem cum să facem aceste lucruri, atât timp cât Rusia controlează armat acest teritoriu.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Dar oamenii de unde să ia salarii, pensii?”
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Asta este altă problemă și este problema celor care au creat această situație, noi evident ajutăm. Mai mulți oameni de pe malul stâng, vin să lucreze pe malul drept, deci oamenii încep să înțeleagă cine îi folosește și cine le poate oferi un viitor mai bun.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Dar la ce provocări ne putem aștepta din partea acelei regiuni?”
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Deci, o destabilizare pe care să o provoace Federația Rusă, să îi șantajeze pe oamenii ceia cu scopul ca să participe la alegerile de pe malul drept. Dacă până acum vedeam acțiuni de corupere a alegătorilor de pe malul stâng, sigur sunt oameni care vin și votează din proprie convingere, deci sunt un număr de oameni care se informează și sunt interesați, urmăresc și știu cine sunt actorii politici, dar marea majoritate nu este interesată. Am văzut la mai multe alegeri cum a avut loc coruperea lor, acum eu cred că Federația Rusă va merge mai departe nu prin corupere, dar îi va folosi în condițiile de instabilitate serioasă și le va spune că „dacă vreți să scăpați de această situație trebuie să influențați votul pe malul drept.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Și cum ne protejăm votul atunci?”
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Ne protejăm, instituțiile statului analizează toate aceste situații și riscuri și vom face totul ca să avem un vot autentic, nu un vot cumpărat sau șantajat.”