Președintele țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj pe pagina sa de facebook, astăzi, de Ziua Drapelului de Stat. Șefa statului îndeamnă cetățenii să poarte tricolorul nu doar în piept, ci și în suflet.

„Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului de Stat – un simbol care ne unește și ne amintește cine suntem. Tricolorul nostru, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate și speranță. Sub acest steag, am ales mereu pacea, libertatea și dreptatea. Să purtăm tricolorul nu doar în piept, ci și în suflet și să-l onorăm zi de zi prin ceea ce facem – cu solidaritate și încredere în țara noastră”, a scris Sandu pe rețelele de socializare.

Astăzi, în Republica Moldova este marcată Ziua Drapelului de Stat.

Tricolorul este simbolul național al țării noastre care în 1990 a fost desemnat oficial Drapel de Stat al Republicii Moldova de către deputații primului Legislativ.

Culorile tricolorului — albastru, galben și roșu — au fiecare o poveste: Albastrul înseamnă cer senin, libertate și credință. Galbenul simbolizează grâul, prosperitatea și bunăstarea. Roșul reprezintă sângele vărsat pentru libertate, curajul și solidaritatea noastră.