Presedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Europa Libera, in dialog cu Vasile Botnaru, vorbeste despre trecut, prezent si viitor: ce s-a pierdut, ce s-a castigat, ce sperante avem?
Europa Libera: "Doamna presedinta, bine ati revenit la Europa Libera, mai ales cu acest prilej! Si fireste ca o sa incep cu un pic de politologie, sa va intreb pe Dvs.: ce scop are in general independenta declarata, independenta, adica ruperea, de exemplu, de un imperiu? Atunci cand Republica Moldova s-a rupt sau a fost rupta de imperiu, considerentele ideologice prevalau, imperiul nu ii lasa pe moldoveni sa se identifice moldoveni, daramite romani, dar in ce masura componenta economica sau beneficiile pentru cetatean in general erau macar la orizont atunci cand s-a declarat independenta? Si in ce masura sunt tangibile in general, pentru ca lumea acum cand discuta, in campania electorala multa lume spunea ca-i un stat esuat, inclusiv din cauza unor institutii acaparate (si stim noi care), dar mai ales ca oamenii nu au nimic in portofel, nu au suficient? Si atunci, independenta de ce se declara si pentru ce se obtine independenta?"
Maia Sandu: „E o discutie lunga, dar sper sa reusim sa acoperim cele mai importante aspecte. E adevarat ca atunci cand a pornit Miscarea de eliberare nationala a pornit de la dezideratul limbii, sa putem sa vorbim si sa ne numim limba romana, sa putem sa ne respectam si sa ne promovam valorile noastre nationale. Acestea au fost elementele definitorii, cu acestea am iesit noi atunci in Piata. Atunci am vorbit despre libertate, despre respectarea drepturilor omului si cred ca pe aceste dimensiuni am reusit anumite lucruri, pentru ca avem un anumit grad de democratie, pentru ca vorbim limba romana, chiar daca nu s-a rezolvat problema cu articolul din Constitutie, dar anumite progrese aici avem.
Dincolo de aceste aspecte, daca vorbim de partea economica, materiala, ce inseamna aceasta independenta, aici e mai mult un esec decat realizari. Sunt motive obiective care au determinat acest esec si sunt motive mai putin obiective. Atunci cand vorbesc despre motive obiective, ma refer la faptul ca noi nu am avut o experienta de autoadministrare, pentru ca independenta inseamna noi sa ne decidem soarta si noi sa ne administram tara. Noi in timpul regimului sovietic am avut institutii aici care doar au indeplinit niste ordine venite de la Moscova...”
Europa Libera: Un strugure de poama pe harta Uniunii...
Maia Sandu: „Exact. Nu am avut o memorie institutionala, ce inseamna sa conduci o tara si in ‘91 am inceput sa construim institutii, ministere, guvern, multe alte institutii importante pentru functionarea unui stat. Dar lucrurile s-au intamplat mai incet decat ne-am dorit si nu am ajuns acolo unde ne-am propus atunci cand eram in Piata si ne ceream drepturile.”
Citeste mai departe pe Europa Libera.


