Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua, în perioada 10–12 septembrie 2025, o vizită de lucru în Republica Italiană și la Sfântul Scaun.

La Roma, șefa statului va avea o întrevedere cu Președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, pentru a discuta despre aprofundarea relațiilor bilaterale, sprijinul Italiei pentru parcursul european al țării noastre, extinderea cooperării economice și susținerea acordată comunității moldovenești din Italia.

De asemenea, va avea o întâlnire cu Președintele Senatului, Ignazio La Russa.

La Sfântul Scaun, Maia Sandu va fi primită în audiență de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Discuția va oferi prilejul unui schimb de opinii privind promovarea păcii, solidarității și valorilor creștine într-o lume marcată de multiple provocări. Totodată, șefa statului va avea o întrevedere cu Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin.