Deputatul Marina Tauber, vizată în două cauze penale, plecată din țară de șase luni a fost surprinsă dansând la un Forum Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, Rusia. Și socialiștii, în frunte cu Igor Dodon, sunt prezenți la evenimentul din Rusia, potrivit unei fotografii publicate de fostul președinte.
„Din delegație fac parte Președintele de Onoare al PSRM, Zinaida Greceanîi, membri ai Comitetului Executiv Politic, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale, aleși pe listele PSRM. În cadrul forumului, președintele și membrii delegației PSRM vor avea mai multe întrevederi cu oficiali ai Federației Ruse. Agenda acestor întâlniri include subiecte legate de relațiile bilaterale moldo-ruse, cooperarea economică, în special în domeniul energetic, sprijinul acordat exportatorilor moldoveni, precum și consolidarea legăturilor interregionale”, a scris Dodon pe Telegram.

Deputatul Marina Tauber, vizată în două cauze penale, plecată din țară de șase luni a fost surprinsă dansând.
De șase luni, deputata Marina Tauber, vizată în două cauze penale, nu se află în țară, iar ședințele de judecată se desfășoară în lipsa ei. Avocatul lui Tauber spune că nu știe unde se află acum clienta sa. În ianuarie ea a fost lăsată de judecători să plece din țară, Tauber invocând investigații medicale în Turcia, dar în ultimele luni a fost văzută alături de fugarul Șor la Moscova.
Potrivit procurorilor de caz, dosarul în care Marina Tauber este cercetată penal pentru acuzații de finanțare ilegală a fostului Partid Șor se află acum la etapă finală și ar urma dezbaterile judiciare. Însă, din motiv că avocații lui Tauber au depus o contestație la Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea articolului ce prevede ingerința la înfăptuirea justiției, iar o decizie încă nu a fost emisă, procesul nu poate continua deocamdată.
Procurorii spun că în acest mod, apărătorii urmăresc tergiversarea procesului. Marina Tauber nu a fost prezentă la ședința de astăzi. Ea nu se mai prezintă în fața magistraților de 6 luni. Asta după ce în septembrie anul trecut a depus o cerere prin care a solicitat ca ședințele de judecată să aibă loc în lipsa ei. Potrivit procurorilor, Tauber a părăsit teritoriul Republicii Moldova pe 7 ianuarie. Avocatul ei susține că nu cunoaște unde se află clienta sa acum.