Ministerul Justiției anunță, cu o săptămână înainte de alegeri, că a depus o cerere de chemare în judecată împotriva partidului Irinei Vlah, Inima Moldovei. Urmează să fie solicitată limitarea activității formațiunii. Deocamdată nu este clar dacă partidul va fi retras din cursa electorală, această decizie urmând să fie luată de CEC după hotărârea instanței.

Potrivit unui comunicat, ministerul justiției anunță că a depus azi, la Curtea de Apel Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Partidul Republican „Inima Moldovei” condus de Irina Vlah. Ministerul a solicitat în instanță admiterea cererii de chemare în judecată, limitarea activității partidului pe un termen de 12 luni și aplicarea măsurii asiguratorii sub formă de limitare a activității partidului pe perioada examinării cauzei, până la pronunțarea în fond. 

Acțiunea are loc în urma notificării recepționate din partea Comisiei Electorale Centrale la data de 18 septembrie, în care erau invocate suspiciuni privind corectitudinea finanțării partidului. Notificarea CEC s-a bazat pe o sesizare depusă anterior de Partidul Național Moldovenesc.

După anunț, Irina Vlah a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook în care îi acuză pe cei din Partidul Acțiune și Solidaritate pentru că ar încerca să elimine candidații din cursa electorală.

Irina VLAH, LIDERUL PARTIDULUI INIMA MOLDOVEI: ”Într-o țară democratică, CEC este responsabil pentru organizarea alegerilor corecte. Sub regiumul galben, CEC și-a luat rol și de judecător, de procuror în același timp. A încălcat prezumția nevinovăției și s-a plasat mai sus de constituție. Noi vom obliga CEC-ul să acționeze conform legii și nu conform indicațiilor PAS.”

Contactați de PRO TV, responsabilii de la PAS nu ne-au răspuns deocamdată pentru a ne oferi o reacție, iar cei de la CEC ne-au spus că nu comentează acuzațiile. Potrivit legii, pe perioada limitării activităţii formațiunii, acesteia îi este interzisă fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstraţiilor, pichetărilor şi altor acţiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, dar și alte acțiuni ce țin de anumite decontări. Încă nu este clar dacă partidul riscă sau nu să fie scos din cursa electorală. Responsabilii de la CEC ne-au spus că așteaptă decizia instanței, iar ulterior vor lua o decizie în acest sens.