Intruniti, astazi, in sedinta plenara in cadrul sesiunii extraordinare, deputatii au aprobat, in prima lectura, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratura.
Prin modificarile propuse se urmareste introducerea unui mecanism de evaluare a performantelor Procurorului General si dispunerea revocarii acestuia din functie in cazul in care se constata calificativul „esuat” urmare a efectuarii evaluarii performantelor.
In scopul aprecierii activitatii, nivelului de cunostinte si aptitudinilor profesionale, a corespunderii cu functia detinuta, precum si pentru stimularea perfectionarii abilitatilor profesionale si sporirea eficientei activitatii, performantele Procurorului General se evalueaza de catre Comisia de evaluare a performantelor Procurorului General, constituita de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
Evaluarea performantelor Procurorului General se va putea initia la sesizarea Presedintelui Republicii Moldova sau a cel putin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Evaluarea performantelor Procurorului General nu va putea avea loc mai des decat o data in an.
Comisia de evaluare a performantelor Procurorului General va fi constituita din 5 membri, dintre care unul este propus de Presedintele Republicii Moldova, unul – de Ministerul Justitiei, unul – de Consiliul Superior al Magistraturii, unul – de Consiliul Superior al Procurorilor si unul – de Procurorul General.
Procedura de evaluare este descrisa in detaliu in textul PROIECTULUI.
In opinia autorilor, deputati ai Fractiunii parlamentare PAS, modificarile propuse nu vor afecta independenta si autonomia Procuraturii si a Procurorului General, deoarece Consiliului Superior al Procurorilor ii ramane rolul decisiv la luarea deciziei.
Totodata, prevederile legii reglementeaza procedura de aplicare si tragere la raspundere disciplinara a Procurorului General. Astfel, la initiativa a cel putin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, a comisiei de evaluare a performantelor Procurorului General sau a Presedintelui Republicii Moldova, se poate initia procedura disciplinara in privinta Procurorului General.
Suplimentar, se propune reglementarea posibilitatii suspendarii din functie a Procurorului General in cazul in care, in privinta acestuia a fost pornita urmarirea penala in conditiile art.270 alin.(7) din Codul de procedura penala. La randul sau, Presedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numeste un Procuror General interimar pe perioada suspendarii.
”Introducerea reglementarilor privind evaluarea performantelor Procurorului General, precum si a reglementarilor privind aplicarea raspunderii disciplinare Procurorului General vine sa asigure o responsabilizare a activitatii Procuraturii si a conducerii acesteia si instituie o balanta de putere si control intre Procurorul General si Consiliul Superior al Procurorilor”, conchid autorii initiativei legislative.
Totodata, modificarile propuse urmaresc reducerea numarului de membri CSP de la 15 la 12, prin excluderea Procurorului General, a procurorului-sef al Procuraturii UTA Gagauzia si al Presedintelui Uniunii Avocatilor din randul membrilor de drept.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratura a fost aprobat cu 59 de voturi ale deputatilor. Acesta urmeaza a fi votat in cea de-a doua lectura, finala.



