Pentru românii din Republica Moldova este esențial ca să aibă un partener credibil în rândul aliaților europeni, care să ajute Republica Moldova să intre cât mai repede în UE și în felul acesta să aibă garanții suplementare de securitate, sunt declarațiile noului președinte al României, făcute acum o săptămână, la emisiunea În Profunzime. 

Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ALES AL ROMÂNIEI: „România este deschisă să susțină Republica Moldova în toate domeniile. Pe comercial, pe transport, pe relația cu vestul european, pe schimburile culturale și academice care trebuie amplificate, pe securitatea energetică care este o problemă foarte importantă. Pentru românii din Republica Moldova este esențial ca să aibă un partener credibil în rândul aliaților noștri europeni, care să ajute Republica Moldova să intre cât mai repede în Uniunea Europeană și în felul acesta să aibă garanții suplementare de securitate.”

Citeste si : Nicușor Dan, mesaj către românii din Republica Moldova, în primul său discurs după ce a devenit clar că a câștigat alegerile: „Îi asigur că România va fi tot timpul acolo pentru ei”

În Republica Moldova, candidatul independent și primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a obținut cele mai multe voturi - 88 la sută (138.320 voturi). George Simion a obținut 12% (18.868 voturi). Diferența de voturi dintre ce doi este de 119 452 de voturi.

Nicușor Dan a devenit noul președinte al României, conform numărătorii oficiale de pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Acesta a obținut 53,60% (6.168.642 voturi) iar George Simion - 46,40% (5.339.053 voturi). Diferența de voturi dintre cei doi este de 829.589 de voturi.