Președintele României a declarat că Republica Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană „cu tot cu Transnistria”. Nicușor Dan a vorbit și despre importanța victoriei forțelor proeuropene la alegerile parlamentare din Republica Moldova. De asemenea, consideră „realist” un termen ca Republica Moldova să adere la UE în decurs de trei ani, scrie euronews.ro
Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „Au fost alegeri esențiale, nu atât prin prisma a ceea ce se va întâmpla acum, ci prin prisma a ceea ce s-ar fi putut întâmpla în cazul în care ar fi câștigat forțe pro ruse. Atunci s-ar fi oprit procesul de aderare, cum s-a întâmplat în Georgia. Și văzând tot ce a desfășurat Rusia, cantitățile de bani care s-au dirijat către Republica Moldova, toate eforturile logistice, fără îndoială că toate acestea nu au fost făcute pentru o mândrie regională, ci aveau un țel de a direcționa într-un anume fel politica Moldovei și cel mai important e ce s-ar fi întâmplat în Transnistria, în contextul de securitate”.
Totodată, Dan a subliniat că după această victorie a forțelor pro europene, care a fost incontestabilă, o să urmeze ceea ce s-a început deja, un proces de integrare în UE: „Pentru care eu sunt extrem de optimist. Un termen de trei ani este foarte realist pentru asta”.
Cum ar putea aderera Republica Moldova la UE cu tot cu Transnistria
Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „În Transnistria sunt niște trupe ruse, Transnistria este între Moldova și Ucraina și, din cauză că autoritățile de la Chișinău sunt foarte atente la fenomenul ăsta, pentru că armata rusă care este dislocată acolo este foarte greu să schimbe trupe, să schimbe armament. Și în felul acesta, ea există, dar este destul de firavă. În cazul în care am fi avut niște forțe pro ruse la Chișinău, toată armata asta ar fi putut să fie întărită și să fie o amenințare și pentru Moldova, și pentru Ucraina, inclusiv pentru România. Nu poți să aduci acum echipament acolo, fiind între Ucraina și Moldova”.
„E o chestiune tehnică. Eu cred că poate fi făcută cu tot cu Transnistria, la momentul acesta, cu un statut așa cum are Găgăuzia, cu o relativă autonomie în cadrul Republicii Moldova. Așa poate să aibă și Transnistria în regimul acesta. Granița Uniunii Europene ar fi cu tot cu aceste două regiuni autonome”, a mai adăugat șeful statului român.
De asemenea, el mai precizat că în momentul acesta, Ucraina și Moldova au un calendar comun de negociere, iar pentru moment este nevoie ca ele să îndeplinească condițiile tehnice pe toate capitolele viitoare de aderare și asta va dura, pentru Moldova, trei ani.