Președintele României, Nicușor Dan, a avut o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, António Costa, în cadrul căreia a menționat despre susținerea Republicii Moldova în parcursul european.

Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare: „Astăzi am avut o conversație telefonică cu António Costa. I-am mulțumit președintelui Costa pentru felicitări și cuvintele de susținere și am reafirmat angajamentul României de a coopera strâns cu partenerii europeni, susținând valorile și obiectivele UE”.

De asemenea, Dan, a menționat că au fost abordate subiecte cheie, înaintea viitoarei reuniuni din iunie, ce ține de securitatea și apărarea regională, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și consolidarea competitivității UE: „Aștept cu nerăbdare să colaborez cu președintele Costa și colegii mei din Consiliul European pentru a promova Agenda UE și prioritățile noastre comune”.

La Chișinău, pe 4 iulie, va fi organizat un Summit Republica Moldova - Uniunea Europeană.