Noi amenințări la adresa judecătorilor. Membra Consiliului Superior al Magistraturii, Livia Mitrofan, care a fost supusă presiunilor săptămâni la rând, a primit astăzi noi apeluri cu mesaje amenințătoare. La fel ca și magistrata Ana Cucerescu, cunoscută pentru sentința în dosarul bașcanului Evghenia Guțul, Mitrofan a depus o sesizare la Inspectoratul General al Poliției, detaliind presiunile la care a fost supusă. Potrivit membrului CSM, Igor Guzun, deși presiunile asupra judecătorilor sunt frecvente, acest caz este unul fără precedent.

Membra Consiliul Superior al Magistraturii, Livia Mitrofan, susține că astăzi a primit noi mesaje cu amenințări la adresa sa, ultimele fiind înaintea deciziei de condamnare a Evgheniei Guțul.

Livia MITROFAN, MEMBRU CSM: „Astăzi am primit un mesaj din partea unui robot înregistrat, unde mi-a spus că „tu și judecătoarea ta coruptă  Cucerescu veți muri în curând”. M-a sunat un număr de telefon, și când am deschis a vorbit un robot.”

Mitrofan spune că primele mesaje au fost în luna iunie și în toată această perioadă a fost supusă unor presiuni constante.

Livia MITROFAN, MEMBRU CSM: „Au sunat noaptea la ușă, îmi băteau la ușă, îmi deconectau lumina. Sunete zi și noapte și mesaje pe WhatsApp precum că eu sunt următoarea cu poza unei persoane fără cap.”

Membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun, afirmă că presiunile asupra judecătorilor reprezintă un fenomen frecvent în activitatea acestora.

Ion GUZUN, MEMBRU CSM: „Judecătorii sunt puși sub presiuni practic în fiecare zi, sunt dosare de arest, de corupție, de violență domestică. Dar evident că presiunea se manifestă în diferite forme. Declarațiile pot fi multe, important este dacă această limită de declarație, de indignare, de supărare a persoanei trece o anumită limită de intimidare.”

Cazul magistratelor Ana Cucerescu, care a condamnat-o pe Guțul, și al Liviei Mitrofan, este unul fără precedent, precizează Guzun.

Ion GUZUN, MEMBRU CSM: „Eu cred că acest lucru a avut loc în contextul alegerilor, presiunile care au fost făcute și dezinformarea care crește din ce în ce mai mult. Evident că asta este o formă de manipulare a opiniei publice.”

În acest context, Ion Guzun spune că atât Consiliul, cât și organele de drept oferă protecția necesară celor două judecătoare, fără însă să ofere detalii.

Ion GUZUN, MEMBRU CSM: „Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să-și îndeplinească și să acorde asistența necesară judecătorilor și familiei, iar organele de drept să-i acorde protecție, protecție fizică judecătorului, în încăperea care locuiește. Doamna Cucerescu este în siguranță și cred că asta este cel mai important.”

Despre amenințările primite de Cucerescu și Mitrofan au anunțat joi președintele CSM și șeful IGP, la doar o zi distanță de la pronunțarea deciziei în cazul Evgheniei Guțul, care a fost condamnată la 7 ani de închisoare, în dosarul de finanțare ilegală a partidului „Șor”, scos în afara legii. Potrivit poliției una din versiunile examinate este că în spatele acestor acțiuni stau oamenii lui Șor, care o suțin pe bașcan.