Tot în ședința de astăzi, membrii Comisiei Electorale Centrale au aprobat listele de candidați ale unui partid și ale unui bloc electoral pentru alegerile din septembrie.
Este vorba de Partidul Liberal, fiind înregistrați cei 56 de candidați ai acestuia pentru funcția de deputat, și Blocul electoral „Blocul Unirea Națiunii”, cu 66 de candidați pe listă. Totodată, Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare depusă de partidul politic „Noua Opțiune Istorică”, pe motiv că nu avea actele în regulă și că unele persoane de pe lista de candidați sunt afiliate fostului partid „Șor”, declarat neconstituțional.
De asemenea, CEC a respins și cererea depusă de Mișcarea Profesioniștilor „Speranța”, care a înaintat o listă de doar 7 candidați, în condițiile în care legislația prevede un număr minim de 51. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.