Deputatul transfug, Alexandr Nesterovschi și colega sa, Irina Lozovan, ar fi părăsit regiunea transnistreană. Despre asta a vorbit președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, în cadrul unei emisiuni televizate de la Jurnal TV.

Întrebat dacă cunoaște că Irina Lozovan și Alexandr Nesterovski nu se mai află în regiunea transnistreană, Lilian Carp a spus că cei doi nu au ieșit pe cale oficială, dar a dat de înțeles că autoritățile sunt la curent că aceștia au plecat din stânga Nistrului.

„Ei nu au ieșit prin hotarul care e controlat de autoritățile de la Chișinău. E un mare semn de întrebare cum au ieșit ei și pe unde”, a mai spus Carp.

Pe 19 martie, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Deputatul nu a fost prezent la ședința de judecată, fiind dat ulterior în căutare națională și internațională. 

Tot atunci, SIS a anunțat că Alexandr Nesterovschi se află în regiunea transnistreană unde a ajuns cu o mașină cu numere diplomatice ale Ambasadei Federației ruse la Chișinău, aflându-se sub protecția directă a Kremlinului. 

Irina Lozovan și soțul acesteia au fost condamnați la 6 și, respectiv, 5 ani de închisoare, fiind învinuiți că au încercat să-l convingă pe primarul orașului Ocnița să plece de la PSRM și să adere la partidul Renaștere, promițându-i un milion de lei personal și încă un milion pentru primărie. Cei doi au negat acuzațiile. Lozovan a dispărut înainte de a fi pronunțată sentința.