Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană marchează o nouă etapă în parcursul european al țării, susțin analiștii politici. Experții spun că evenimentul deschide drumul către începerea propriu-zisă a negocierilor de aderare. Potrivit analiștilor, summitul bilateral este un semnal politic clar că procesul de integrare europeană al Moldovei avansează și că țara beneficiază de atenția necesară din partea partenerilor europeni.  

Eugen MURAVSCHI, EXPERT WATCHDOG: „Acest summit este o ocazie foarte importantă pentru noi, pentru că vin cele mai importante două figuri din întreaga arhitectură a UE. Vor discuta, vor negocia aderarea Moldovei la UE, care este un proces de durată. Acest summit este o dovadă că lucrurile se mișcă înainte și este o ocazie ca prin discuții la nivel înalt să accelerăm în continuare procesul de integrare europeană.”

Iulian GROZA, DIRECTORUL EXECUTIV IPRE: „Este cel mai înalt format de dialog politic pe care îl are Uniunea Europeană cu alte țări, dar pentru Republica Moldova acest summit are o importanță specială în primul rând pentru că Moldova este privită ca viitor stat membru al UE și UE a apreciat deja procesul de extindere ca unul accelerat.”

Analistul politic Ion Tabîrță spune că summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană marchează de fapt o nouă etapă în parcursul european al țării.

Ion TABÎRȚĂ, ANALIST POLITIC: „Acest summit poate să reprezinte o trecere de etapă și anume etapa începerii negocierilor tehnice. Noi deja suntem în negocieri cu UE, dar mai mult în faza preparatorie. Eu nu sunt sigur că se va anunța într-un mod oficial, dar cel mai probabil la acest summit se va discuta anume despre acest aspect.”

Experții spun că cele mai importante teme abordate în cadrul summitului țin de securitate și sprijin financiar.

Iulian GROZA, DIRECTORUL EXECUTIV IPRE: Sunt mai multe decizii importante care vor fi reiterate în cadrul acestui summit, dar importanța lui rezidă în nivelul relației pe care o are astăzi Republica Moldova cu UE și este o reconfirmare a sprijinului puternic pe care îl oferă UE, parcursul european și direcții corecte pe care le-au ales cetățenii.”

Ion Tabîrță susține că, deși este organizat cu câteva luni înainte de alegeri, summitul vine să transmită un mesaj de susținere în parcursul european, și nu trebuie privit ca pe un subiect politic.

Ion TABÎRȚĂ, ANALIST POLITIC: „Integrarea europeană nu poate fi pusă pe stop pentru că avem anumite procese electorale în Republica Moldova. Avem în ultimii doi ani scrutine electorale. Desigur că oponenții încearcă să interpreteze că acest summit ar fi unul pentru scrutinul electoral pentru Maia Sandu și pentru PAS. Integrarea europeană are anumite etape cronologice și acest summit se include în acea etapă cronologică a procesului de integrare.”

Organizarea unui astfel de summit în Moldova, o țară mică, demonstrează angajamentul Uniunii Europene față de țara noastră. Iar pentru cetățenii simpli, astfel de evenimente reprezintă dovada că partenerii europeni sunt solidari cu Republica Moldova în perioadele dificile, fie că vorbim de criza energetică, fie de presiunile informaționale și hibride din partea Rusiei, spun analiștii.

Eugen MURAVSCHI, EXPERT WATCHDOG: „Eu cred că este în primul rând un semnal pentru Republica Moldova și pentru cetățeni că nu suntem singuri, că UE este solidară cu noi, că UE este alături de noi inclusiv în lupta împotriva războiului hibrid dus de propaganda rusă în Moldova. Există operațiuni de influență rusească în Moldova și cred că acest summit este o demonstrație a faptului că noi nu suntem singuri, că nu trebuie să ne lăsăm descurajați în fața Rusiei.”