În timp ce țara uită, Alina Radu amintește: „Ilie Ilașcu trebuie să fie în manualele de istorie.” Ridicat de acasă în toiul nopții de securiștii regimului transnistrean, aruncat într-o cușcă de fier și condamnat la moarte, Ilașcu este una dintre figurile definitorii ale conflictului din 1992. Totuși, povestea lui rămâne fragmentară în memoria publică, iar jurnalista spune că a venit timpul ca statul să o așeze acolo unde îi este locul: în paginile istoriei naționale.
În 1992, când Republica Moldova avea doar șase luni de independență și nu dispunea de o armată organizată, conflictul militar declanșat de Rusia în regiunea transnistreană a surprins un stat încă în formare. Ilie Ilașcu, voluntar, membru al structurilor de securitate ale Chișinăului și lider local al Frontului Popular Român, a devenit o țintă a regimului separatist din Tiraspol.
Potrivit mărturiilor sale, verificate de presă și confirmate de colegi, în plină noapte, oamenii lui Gușan, numit „șeriful” regiunii și coordonator direct al trupelor loiale Moscovei, au intrat în casa lui Ilașcu. L-au ridicat fără mandat, fără explicații, fără dreptul de a anunța familia. A urmat un drum clandestin, prin puncte de control ale armatei a 14-a ruse, până la Tiraspol, unde a fost dus într-un beci al miliției separatiste și interogat ore în șir.
Ilașcu a fost prezentat lumii într-o cușcă metalică, la un pseudo-proces ținut de un tribunal nerecunoscut internațional. În imaginile de arhivă filmate de PRO TV, se vede cum, cu tricolorul în mână, strigă: „Trăiască, trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”
În același timp, judecătorul rostea sentința de condamnare la moarte pentru „terorism”.
Alături de el, în cușcă: Alexandru Leșco, Tudor Petrov Popa și Andrei Ivanțoc, toți ridicați de serviciile secrete transnistrene și acuzați pe baza unor probe fabricate.
Procesul, numit ulterior de CEDO un act ilegal și abuziv, a fost un instrument politic, menținut sub controlul direct al structurilor ruse din regiune.
În anii care au urmat, Ilașcu a fost supus izolării, bătăilor, înfometării și simulărilor repetate de execuție. Totul pentru a-l frânge moral și pentru a-l determina să își recunoască vinovăția.
Dar el refuza constant:„Eu nu recunosc regimul de la Tiraspol.”
Alina Radu descrie rezistența lui ca fiind aproape incredibilă.
Alina RADU, ZIARISTĂ LA ZIARUL DE GARDĂ:„Nesupunerea lui era zilnică. Nu asculta ordinele lor, scria, protesta, cerea drepturi, spunea că este român, că vorbește limba română. De aceea era pedepsit permanent.”
Deși izolat, Ilașcu a reușit să creeze o rețea clandestină de comunicare. Angajați ai închisorii, membri ai comunității românești din Tiraspol și profesori precum Ion Iovcev au transportat scrisorile lui în afara penitenciarului.
Uneori, mesajele porneau din celula îngustă, treceau prin mâinile unui gardian solidar, ajungeau la Iovcev, iar de acolo, cu autobuzul, la Chișinău sau direct la Alina Radu.
Datorită acestor scrisori, astăzi avem o arhivă impresionantă despre viața din detenție, despre abuzurile regimului separatist și despre curajul unui om care a refuzat să tacă.
În anul 2000, pentru prima dată în opt ani, un oficial al Republicii Moldova, Dumitru Diacov, pășea în închisoarea de la Tiraspol. Întâlnirea, filmată de PRO TV, a fost dură.
Ilașcu i-a reproșat direct. „Eu sunt deputat politic al Chișinăului. Unde e imunitatea mea parlamentară? De ce nu ridicați problema Transnistriei în Parlament?”
Dialogul dezvăluie tensiunea dintre un om care luptase pentru Republica Moldova și politicienii care, în acei ani, „beau coniac la Tiraspol” în timp ce el era torturat, după cum notează în scrisori.
În mai 2001, după demersuri intense ale României, după ce Ilașcu a obținut cetățenia română și a fost inclus în delegația României la Consiliul Europei, cazul său a fost ridicat în plenul Consiliului European.
Alina Radu explică:
Alina RADU, ZIARISTĂ LA ZIARUL DE GARDĂ: „Pasul 1 a obținut cetățenie română, după asta a devenit deputat în Parlamentul României, Senator. După care a fost introdus în delegația României la la Consiliul Europei și în cadrul primei sesiuni a noii delegații la Strasburg, delegația română a anunțat că avem unul dintre parlamentarii de la Strasburg stă în închisoare la Tiraspol, din cele ce mi-a povestit el atunci. Pentru că el a mers foarte mult la Strasbutg, a fost chiar membru adevărat al delegației române. Și el zice atunci că atunci Președintele Parlamentului Consiliului Europei s-a văzut nevoit să facă apeluri la Rusia. Și Putin fiind în primul an de mandat nu a vrut să se pună cu o institușie ca Consiliul Europei, că atuci încă o făcea pe democratul.”
Rusia a cedat presiunilor și Ilașcu a fost eliberat.
Ilașcu a dezvăluit ulterior că i s-au oferit milioane de dolari pentru a-și retrage plângerea de la CEDO.
Ilie ILAȘCU, DEPUTAT DE PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI, ÎNTR-UN INTERVIU 2007: „Eu am plecat la București și am aflat că pentru o eventuală eliberare trebuia să îmi retrag plângerea de la CEtDO. Foarte Mulți atunci s-au adresat la mine atunci cu propuneri, cu bani. 3 milioane de dolari să îmi retrag cererea și eu am pus condiția, eliberați băieții.”
În final, Alina Radu a menționat că o figură atât de importantă în soarta Republicii Moldova ar trebui să fie studiată.
Alina RADU, ZIARISTĂ LA ZIARUL DE GARDĂ: „Nu trebuie să pomenim numele lui Ilie Ilașcu doar în zile de doliu. Numele lui trebuie în manualele de istorie, în facultățile de drept, în cursurile de etică și integritate.”