Igor Grosu, Dorin Recean, foștii miniștri Nicu Popescu și Marcel Spatari ar fi printre primii pe lista PAS la scrutinul parlamentar. Cel puțin asta se înțelege dintr-o înregistrare audio, publicată azi pe un canal de telegram. În aceasta, liderul partidului de guvernământ ar citi numele candidaților și poziția lor, iar membrilor Platformei DA le-ar reveni două locuri, după poziția 40. Reprezentanții PAS nu au confirmat, dar nici infirmat autenticitatea înregistrării.

” 1 - subsemnatul, Igor Grosu, 2 – Dorin Recean, 3 – Doina Gherman, 4 – Nicu Popescu, 5 – Marcel Spatari.”

În înregistrarea audio, apărută pe un canal de telegram, liderul PAS ar citi numele celor care ar urma să se regăsească pe lista partidului la parlamentare. Primul ar fi chiar Igor Grosu, urmat de premierul Dorin Recean, care nu este membru de partid, și de alți actuali deputați sau foști miniștri. Printre primii 20 de candidați ar urma să se regăsească și persoanele despre care PAS a anunțat deja public că se vor alătura PAS la alegeri.

”10 – Anastasia Nichita, 11 – Nicolae Botgros, 12 – Constantin Cheianu.”

În înregistrare, Igor Grosu ar menționa că pe listă ar urma să se regăsească și membri ai Platformei DA, fără a le rosti numele.

”42 – așteptăm răspuns de la Platforma DA, – așteptăm răspuns de la Platforma DA.”

Am întrebat reprezentanții PAS dacă înregistrarea este autentică, dar, fără să o confirme sau să o infirme, aceștia ne-au spus doar că, duminică, partidul va anunța lista electorală finală, pe care formațiunea o va depune la Comisia Electorală Centrală pentru a se înregistra în cursă. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.