O înțelegere inițială despre cum va activa Dinul Plîngău în echipa PAS în noul legislativ nu a existat. Asta a declarat fostul lider al platformei DA, invitat la podcastul Lorenei. Totuși, acesta nu spune clar dacă va face sau nu parte din fracțiunea PAS în Parlament.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Părăsiți fracțiunea, da?”
Dinu PLÎNGĂU, FOSTUL LIDER AL PLATFORMEI DA: „O să discutăm cu colegii. Aici trebuie să înțeleagă toată lumea diferența între majoritate, fracțiune. Fracțiunea ține de chestiuni juridice, de ordinul organizării lucrurilor în parlamentul RM. Și până a apărea tot scandalul în public, am avut discuție cu colegii din PAS în care, chiar dacă nu a fost o înțelegere din start cu privire la modul în care eu voi activa în viitorul parlament, colegii m-au rugat să rămân în fracțiune cel puțin 100 de zile, până se votează guvernul, până se apucă de lucru. O să vedem deja repartizarea pe comisii, fiecare ce portofoliu o să ia, cum va fi organizat lucrul în parlament.”
Cu toate acestea, în cadrul podcastului Lorenei, Dinu Plîngău a declarat că se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, la Platforma DA, pentru că ar fi făcut o promisiune în acest sens. Iar la un moment dat, vorbind despre colegii săi, Plîngău a părut vizibil emoționat.
„Vă doriți să deveniți președinte înapoi al partidului?”
Dinu PLÎNGĂU, FOSTUL LIDER AL PLATFORMEI DA: „Pentru mine este primul partid politic, sunt la bazele fondării. Și singurul. Eu țin la oamenii platformei DA foarte mult, dincolo de faptul că unii consideră mai gălăgioși, și-a mai pierdut din influența, dar țin la oamenii acestui partid, pentru că de fiecare dată, în cele mai complicate momente, au demonstrat că sunt patrioți. Când trebuia de protestat, ei au ieșit.
- M-ați emoționat, vi s-au umezit ochii când vorbiți de colegii din DA.
- Pentru că îmi amintesc perioadele în care a fost greu.”
Dinu Plîngău a fost invitatul celui de-al șaptelea episod al Podcastului Lorenei, care a fost publicat pe pagina de youtube a PRO TV Chișinău.