Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, urmează să fie desemnat în calitate de ambasador al Republicii Moldova în Turcia, iar directorul Institutului pentru Inițiative Strategice, Vlad Kulminski, va fi numit ambasador în Statele Unite. Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului a aprobat, în ședința de astăzi, avizele consultative pozitive pentru candidaturile celor doi. Decizia finală urmează să fie luată de Maia Sandu prin decret prezidențial.
Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului a aprobat astăzi avizele consultative pozitive pentru doi noi ambasadori propuși de Guvern. Astfel, Oleg Serebrean urmează să fie desemnat Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Turcia, iar Vladislav Kulminski – fost consilier prezidențial și expert în politici externe – va reprezenta Moldova în Statele Unite ale Americii. În urma deciziei, Oleg Serebrian va pleca din funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Întrebat de ce părăsește Guvernul, acesta a explicat că revenirea sa în Ministerul de Externe este parte a unui ciclu de rotație în serviciul diplomatic.
Oleg SEREBRIAN, VICEPRIM-MINISTRU PENTRU REINTEGRARE: „Contrar a ceea ce se crede, cred că în acești trei ani și jumătate, care au fost ani foarte încărcați și dificili, s-au reușit mai multe lucruri. Menținerea stabilității în regiune care nu a fost un lucru ușor. Am aceeași deschidere și în Turcia, am deschidere față de cultura turcă și cred că acest lucru mă va ajuta.”
În ceea ce privește succesorul său la Reintegrare, Serebrian spune că nu știe cine va prelua funcția.
Oleg SEREBRIAN, VICEPRIM-MINISTRU PENTRU REINTEGRARE: „Se va găsi foarte repede o soluție în acest sens. Nu pot să spun deocamdată care va fi succesorul pentru că nu plec încă imediat. Sunt încă multe etape înainte, ambasadorul din Ankara încă nu a fost rechemat, asta poate să dureze. Asta este un prim pas.”
Oleg Serebrian este diplomat de carieră, cu rangul diplomatic de ambasador. Activează în serviciul public și diplomatic al Republicii Moldova de peste trei decenii, deținând atât funcții de conducere în cadrul Ministerului de Externe, cât și importante misiuni diplomatice în Europa Occidentală. A fost ambasador al Republicii Moldova în Franța și Germania, iar din ianuarie 2022 exercită funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Vlad Kulminski, care urmează să fie numit în funcția de ambasador al Statelor Unite, este expert în politică externă, reglementarea conflictelor și planificare strategică, cu o experiență de peste 20 de ani în funcții de conducere în domeniul politicilor publice, administrației publice și dezvoltării internaționale. A deținut funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare și, anterior, a fost consilier prezidențial și consilier pentru politică externă și planificare strategică al prim-ministrului Republicii Moldova.