Panglica „Sfântul Gheorghe” este din nou motiv de dispută. Deputații blocului comuniștilor și socialiștilor spun că purtarea acestui simbol cu ocazia marcării Zilei Victoriei este permisă. Asta deși zilele trecute, ministrul de interne, Daniela Misail-Nichitin anunța că persoanele care vor avea la ele panglica bicoloră, dar și literele V și Z, vor fi amendate. 

Deputații blocului comuniștilor și socialiștilor au anunțat că vor organiza, din nou, marșul victoriei, pentru a marca în acest fel ziua victoriei asupra nazismului. În acest context, deputat Vlad Batrîncea a declarat că purtarea panglicii bicolore nu este interzisă. 

Vlad BATRÎNCEA, DEPUTAT BCS: „Cei din PAS au votat o lege care interzice folosirea acestei panglici. Noi blocul comuniștilor și socialiștilor am atacat această lege la Curtea Constituțională și am obținut câștig de cauză. Și CC a hotărât că panglica poate fi folosită în scopul comemorării, în scopurile de promovare a anumitor evenimente istorice. Panglica nu poate fi utilizată în scopul de propagandă de război.”

Dar deputatul a specificat faptul că va rămâne la discreția oamenilor dacă vor sau nu să poarte acest simbol.

De partea cealaltă, ministrul de interne, Daniela Misail-Nichitin a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul public de radio că legea prevede altceva. Așadar, potrivit ministrului, persoanele care vor purta simboluri interzise pe 9 mai, inclusiv panglica bicoloră, vor fi amendate, la fel cu s-a întâmplat anul trecut.

Daniela MISAIL-NICHITIN, MINISTRUL DE INTERNE: „Simbolurile care promovează războiul sunt interzise prin lege si îndemn toți cetățenii să resprecte legislația, poliția va acționa în conformitate cu prevederile codului contravențional dacă va fi cazul.”

În aprilie 2022, Parlamentul a votat o lege prin care interzice simbolurile „Z” și „V”, dar și panglica „Sfântul Gheorghe”. 

Cei care confecționează, vând sau poartă simbolurile respective riscă o amendă de până la 9 mii de lei, în cazul persoanele cu funcții de răspundere amenda poate ajunge până la 18 mii de lei, pentru persoanele juridice sancțiunea se ridica la 30 de mii de lei. Anul trecut, poliția a amendat 71 de persoane.