Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, PDCM, în frunte cu Ion Chicu, a anunțat astăzi că va forma o fracțiune în Parlament cu Blocul Alternativa, după validarea alegerilor. Decizia finală privind formatul activității reprezentanților blocului Alternativa va fi adoptată de către Consiliul Blocului, după ședința CMC de constatare a validității alegerilor parlamentare. Am încercat să obținem o reacție de la liderii blocului Alternativa privind eventuala fracțiune, însă Ceban, Stoianoglo și Tkaciuk nu ne-au răspuns la telefon.

Într-o postare pe facebook, Ion Chicu, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a anunțat că:

“În cazul validării de către Curtea Constituțională a acestui scrutin electoral, Consiliul Politic Național al PDCM s-a pronunțat pentru activitatea reprezentanților partidului în Parlament în cadrul unei fracțiuni comune a Blocului Alternativa, constituind o forță politică de opoziție actualului regim antinațional. Decizia finală privind formatul activității reprezentanților Blocului Alternativa va fi adoptată de către Consiliul Blocului, după ședința CCM de constatare a validității alegrilor parlamentare”, se arată în postare. 

Nu este clar însă dacă decizia a fost sau nu discutată cu liderii Blocului Alternativa. Contactat de PRO TV, liderul PDCM, Ion Chicu nu ne-a răspuns la telefon. Am încercat să obținem o reacție de la Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo și Mark Tkaciuk pentru a preciza dacă urmează să activeze într-o fracțiune comună în noul Parlament sau în calitate de candidați neafiliați, dar la fel, nu am primit un răspuns. În urma alegerilor Parlamentare din 28 septembrie, Blocul Alternativa va avea 8 mandate de deputat în noul Parlament, dintre care două aparțin PDCM. Este vorba de Ion Chicu și secretarul general al partidului, Liliana Iaconi.