Iresponsabilitate municipală. Pentru prima data în istoria Chișinăului primăria nu are un buget aprobat, în luna octombrie. Ion Ceban declară că în curând va convoca ședința Consiliului Municipal pentru a prupune acest subiect pe ordinea de zi, dar refuză să anunțe când anume. Primarul și consilierii se acuză reciproc de lipsă de voință politică.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „În scurt timp vom convoca ședința Consiliului Municipal Chișinău sunt foarte multe subiecte pe care trebuie să le discutăm. Unul dintre aceste subiecte este bugetul pentru anul 2025 despre care tot au vorbit unii, repet, el a fost prezentat de șapte ori și din punct de vedere politic nu a fost aprobat.”

Ion Ceban a refuzat să spună când anume va convoca ședința CMC.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Urmează să discutăm asta cu fracțiunile să vedem disponibilitatea pentru ca să convocăm ședința de dragul convocării ședinței și a elementelor de show în ședință nu știu dacă este nevoie.”

Și în timp ce primarul dă vina pe consilierii municipali pentru faptul că primăria nu are buget aprobat pentru acest an, aleșii locali îl acuză pe Ion Ceban de acest lucru.

Alexandr ODINȚOV, VICEPREȘEDINTELE FRACȚIUNII PSRM DIN CMC: „Bugetul nu este aprobat doar din vina domnului primar, fiindcă el se ocupă cu politica în primăria municipiului Chișinău. Pentru aprobarea bugetului trebuie să fie 26 de voturi, iar pentru asta trebuie dialog. Noi avem condițiile foarte clare pentru votarea bugetului - compensații pentru căldură.”

Dumitru IVANOV, VICEPREȘEDINTELE FRACȚIUNII PAS DIN CMC: Este foarte grav că deocamdată municipiul Chișinău nu are un buget aprobat în luna octombrie. Mai mult, noi trebuie să înțelegem că până în 20 noiembrie trebuie de prezentat deja bugetul pentru 2026, respectiv că primăria nu doar trebuie să prezinte bugetul pe 2025, încă să îl elaboreze și să îl prezinte pe cel pentru 2026.” 

Iar aceste indicații au fost date de primar abia la ședința operativă de astăzi a primăriei.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Doamna viceprimar, colegii de la finanțe rog în cel mai scurt timp să fie pregătit proiectul bugetului pentru 2026.”

Aleșii locali de la MAN, fracțiunea primarului, la fel, acuză colegii de la PAS și PSRM de joc politic.

Grigore BEJENARU, VICEPREȘEDINTELE FRACȚIUNII MAN DIN CMC: „A fost un an greu, un an electoral, toți asta cunoaștem. Așteptăm să convoace executivul primăriei și cum îl convoacă sunt sigur că va fi primul pe ordinea de zi, fiindcă el trebuie să fie aprobat.” 

Consilierii municipali de la PAS și PSRM, dar și primarul Ion Ceban, împreună cu aleșii locali de la MAN, nu pot împărți bugetul și găsi un consens de mai bine de 10 luni. În timp ce primii spun că proiectul de decizie al bugetului este antisocial și trebuie modificat, cei din urmă susțin că documentul este unul bun și menit să dezvolte Chișinăul. 

Și cât timp consilierii se ceartă și se acuză reciproc, capitala activează în baza unui buget provizoriu. În aceste condiții nu pot fi inițiate proiecte noi în oraș, întrucât nu sunt prevăzuți bani pentru asta. 

De partea cealaltă, Ion Ceban afirmă că toate proiectele de infrastructură sunt în derulare și că nu s-au înregistrat datorii în rândul direcțiilor sau întreprinderilor. Anul trecut bugetul a fost aprobat cu o întârziere de șapte luni.