Fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, reținut ieri la Atena, a fost plasat în arest preventiv pentru 40 de zile. Aceeași măsură a fost aplicată și în cazul lui Constantin Țuțu. Decizia a fost luată de magistrații din Grecia. După reținerea lor, poliția elenă a efectuat percheziții în vila unde cei doi se ascundeau. Anchetatorii au găsit acolo bani, acte false, echipamente electronice și ceasuri de lux.
Decizia prin care Vlad Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost plasați în arest preventiv a fost luată în această seară de magistrații din Grecia. Avocatul lui Plahotniuc ne-a spus că nu comentează subiectul, iar cu apărătorul lui Țuțu nu am reușit să discutăm. Poliția din Grecia a publicat imagini video din timpul perchezițiilor efectuate într-o vilă din suburbia sudică a Atenei, acolo unde locuiau cei doi. Din imagini se vede cum polițiștii scot dintr-un seif bani și mai multe pașapoarte.
Autoritățile elene anunță că în urma perchezițiilor efectuate, au găsit aproximativ 155 de mii de euro în numerar, 17 pașapoarte și acte de identitate false din țări precum Ucraina, Rusia, Grecia, Bulgaria, Irak, Vanuatu, România, Mexic, dar și două pașapoarte moldovenești, dintre care unul diplomatic.
Totodată au fost ridicate sisteme informatice dotate cu software special de securitate, numeroase telefoane mobile și calculatoare, precum și patru ceasuri de lux. A fost confiscat și un autoturism Skoda Kodiaq pe care Plahotniuc îl folosea pentru deplasări. Jurnaliștii din Grecia susțin că Plahotniuc ar deține un act de identitate și un pașaport elene autentice, obținute însă pe baza unor documente false. Presa din Grecia mai scrie că fostul lider PD era foarte prudent și își schimba țara de reședință ori de câte ori bănuia că este urmărit de autorități. În ziua în care au fost reținuți, Plahotniuc și Țuțu ar fi chemat un taxi și, cu foarte puține bagaje, s-au îndreptat spre aeroport, încercând să se îmbarce într-un avion spre Dubai. Polițiștii care le urmăreau mișcările au reușit să le întârzie plecarea și i-au reținut la porțile pentru zborurile în afara Spațiului Schengen. La controlul corporal efectuat asupra lui Plahotniuc, au fost găsite documente de călătorie pe numele unui cetățean bulgar, peste două mii 600 de euro, două telefoane mobile, un laptop și alte dispozitive electronice de stocare.
În rucsacul lui Țuțu au fost descoperite documente de călătorie și permise pe nume românești și bulgărești, de asemenea false, împreună cu bani și telefoane mobile. Euronews Greece scrie că, împreună cu oligarhul fugar, a fost arestată și Miss Moldova 2019, Elisaveta Kuznețova. Potrivit informațiilor preliminare, aceasta îl însoțea pe oligarhul fugar în momentul reținerii. Elizaveta Kuznețova are 25 de ani și este originară din stânga Nistrului. Vlad Plahotniuc a fost reținut după ce în luna februarie curent el a fost dat în căutare internațională. Fostul lider PD este vizat în mai multe dosare penale, printre care frauda bancară, Metalferos și cel privind procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte. Ieri, ministerul justiției a anunțat că a inițiat procedura de extrădare și urmează să trimită o solicitare către autoritățile elene. Constantin Țuțu nu era dat în căutare de autoritățile din Moldova. Ziarul de Gardă scrie că el a fost reținut fiind căutat prin Interpol de Rusia, într-un dosar pentru trafic de droguri. În Moldova, Țuțu este cercetat pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită.