Politologul Cristian Pîrvulescu susține că România nu ar trimite trupe în Republica Moldova în cazul în care războiul din Ucraina s-ar extinde. Totodată, aceasta afirmă că țara vecină ar putea sprijini Chișinăul doar logistic, financiar și prin antrenarea militarilor moldoveni. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii În PROfunzime.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:„Dacă România îi va putea proteja pe românii din Republica Moldova în cazul în care rușii nu se vor opri în Ucraina? În ce mod va putea acționa România?”

Cristian PÎRVULESCU, POLITOLOG: „Eu cred că România alaturi de aliații săi va juca un rol activ. Știți că trimiterea trupelor române nu sunt prea curajoși. La nivel discursiv, pot să spun că nu vor trimite trupe în Ucraina. Dacă ar fi fost președintele Iohanis, aș fi spus că România va trimite dacă va fi nevoie trupe în Republica Moldova, la cererea evidentă a Republicii Moldova. Astăzi nu mai sunt sigur că vor trimite, pentru că ambiguitățile acestora sunt foarte numeroase și cred că linia europeană va fi sprijinită. Dar sprijinul efectiv adresat Moldovei va fi un sprijin financiar și logistic, inclusiv antrenament pentru armata Moldovei, dar nu protecție.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:Dar măcar apărarea spațiului aerian, România ar putea să facă acest lucru?”

Cristian PÎRVULESCU, POLITOLOG:NATO ar putea să facă acest lucru, dar nu au făcut-o nici pentru Ucraina. Moldova este în situația de a fi neutră. Moldova ar putea la un moment dat, pentru că sperăm să adere în jurul anului 2030, în condițiile în care proeuropenii rămân în continuare în dominație politica moldovenească, să adere la UE și ar putea să adere și la NATO într-un moment dat .”