Unul dintre vicepreședinții raionului Orhei a fost documentat de polițiști pentru coruperea participanților la protestul de sâmbăta trecută din Chișinǎu, după ce acesta ar fi remunerat financiar mai multe persoane, chiar în sediul unui partid politic din Orhei.
În cadrul documentării, câteva persoane au declarat că, după cum li s-a promis, la întoarcerea de la protest au primit câte 300 de lei fiecare.
Sâmbătă după mitingul organizat de Dodon, Vlah și Tarlev, poliția a anunțat că a înregistrat mai multe cazuri în care au fost oferiți bani pentru prezența la miting, câte 300 de lei, inclusiv minorilor și a publicat imagini video.
Cei 300 de lei au ajuns și în Orhei. Miercuri, cei de la Inspectoratul Geeneral al Poliției au scris într-un comunicat de presă că 13 persoane din acest raion, care au revenit acasă după manifestația din capitală, au fost remunerate financiar chiar la sediul unui partid politic. Acum, acestea sunt documentate de poliție pentru implicarea într-un posibil caz de corupere legat de organizarea întrunirii.