Predică sau propagandă în biserică? Un preot din Nisporeni a transformat altarul într-o tribună politică. Într-un discurs de două ore, acesta le-a vorbit enoriașilor despre conducerea țării, venind cu mesaje cu tentă politică, deși legea interzice astfel de practici în lăcașurile de cult. S-a întâmplat în biserica din satul Grinăuți, care de mai bine de o lună se află în mijlocul unui scandal, după ce parohul a trecut la mitropolia Basarabiei.
„-Nici Maia Sandu, nici Recean, nici ăla pitic, cum îl cheamă?
–Grosu.
–Grosu, el e subțire dar e gros.
–La obraz?
–De acum, știe el la ce.”
„Tu ca președintele Moldovei nu faci nimic pentru a uni două țări, dar în același timp faci zarvă ca să se certe oamenii între ei că noi vrem să fie mitropolia Basarabiei.”
În loc de rugăciuni sau îndemnuri la pace, discursul preotului din Nisporeni a început cu critici în adresa guvernării.
„Maia Sandu când pleacă undeva într-o delegație peste hotare, ea merge ca președintele Moldovei sau ca președintele Basarabiei, dar prim-ministrul? Și parlament avem tot al Moldovei, nu? Și atunci ce-i cu această Basarabie?”
Preotul Sergiu Ivanonv a pomenit și despre războiul din Ucraina.
„Ce treabă am eu cu războiul, l-am pornit eu? Zicea cineva da, dar trebuie să ieșiți să-l condamnați. Bine, dar voi ați condamnat atacul Israelului când au murit zeci de mii sau chiar sute de mii de oameni?
Nu știu cât am vorbit până acum, dar ați auzit că am vorbit ceva despre Șor și despre Putin, dar ei de asta stau aici.”
Întrebat ulterior de jurnaliști de ce a abordat subiecte politice în biserică, preotul a negat inițial, dar apoi a spus că are dreptul să o facă.
„-Astăzi ați vorbit despre politică sau nu?
–Nu.
–Ați vorbit despre președintele țării.
–Am tot dreptul, omule, sunt cetățean al acestei țări.
–Cunoașteți că propaganda se pedepsește prin lege?
–Eu nu fac propagandă. Vouă vi se pare că fac propagandă.”
Responsabilii de la parlament, guvern și președinție nu au venit cu o reacție la cele spuse de preot. Iar reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu ne-au răspuns la telefon. Sergiu Ivanov este preot în raionul Nisporeni. Iar aseară a fost chemat să le vorbească enoriașilor în biserica din satul Grinăuți, care se află în mijlocul unui scandal, după ce parohul lăcașului a trecut la Mitropolia Basarabiei.