Astazi, la ora 7.00, Premierul Ion Chicu a convocat in sedinta Comisia pentru Situatii Exceptionale.
Sedinta a debutat cu prezentarea informatiei referitoare la numarul de incendii produse in anul 2019. Raportorul a relatat ca in tara au avut loc 1524 de incendii, care s-au soldat cu 216 decese. Cele mai frecvente cauze sunt erorile admise in constructia si exploatarea sobelor si in montarea si exploatarea centralelor termice.
Responsabilii de la IGSU, MEI si Moldovagaz au mentionat necesitatea actualizarii cadrului legal national, care sa includa mai multe modificari, inclusiv restrictionarea folosirii centralelor termice autonome in blocurile de locuit.
Al doilea subiect al sedintei a vizat statistica accidentelor rutiere. Raportorul a anuntat ca in 2019 s-au produs 2307 accidente rutiere, in urma carora au decedat 232 persoane si alti mii de oameni s-au ales cu traume de diferita gravitate. Cele mai frecvente incalcari au fost viteza excesiva, neacordarea prioritatii si sofatul in stare de ebrietate.
Ministrul Economiei si Infrastructurii a solicitat sa fie declarata situatia de Alerta timpurie. Declararea acestei situatii este necesara pentru a oferi posibilitate operatorului energetic national sa initieze negocierile cu furnizorii de gaze naturale pentru cazul in care livrarea gazelor in Republica Moldova pe 2 scenarii existente nu va fi posibila. Aceasta actiune vine ca urmare a semnarii Aranjamentului cu BERD pentru oferirea unei garantii de 50 milioane de dolari.
In context, Ministrul Economiei si Infrastructurii, dar si presedintele Moldovagaz s-au aratat siguri ca nu va fi necesara aplicarea acestui instrument deoarece scenariul traditional de livrare a gazelor cel mai probabil va fi functional, drept rezultat al progresului negocierilor intre Federatia Rusa si Ucraina. De asemenea, presedintele Moldovagaz a asigurat Comisia ca scenariul alternativ, furnizarea prin revers, este pe deplin pregatit. Declararea situatiei de Alerta timpurie va permite autoritatilor responsabile sa previna, definitiv, problemele in furnizarea gazelor.
In cadrul sedintei Comisiei a fost discutat subiectul alocarii unor mijloace financiare. Comisia a decis alocarea a 115 mii de lei pentru reconstructia locuintei arse in satul Niscani, Calarasi; alocarea a 140,3 mii lei Consiliului raional Nisporeni pentru crearea si mentinerea filtrelor sanitare menite sa combata virusul de pesta porcina; alocarea a 186,4 mii lei pentru reparatia acoperisului caminului cultural din satul Larga, raionul Briceni, care a fost distrus in urma vantului puternic in vara anului curent.


