Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată membru de onoare al Ordinul European de Merit, o nouă distincție instituită de Parlamentul European pentru a recompensa personalitățile care au contribuit semnificativ la integrarea europeană și la promovarea valorilor europene. Anunțul a fost făcut marți, 10 martie, de către președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a prezentat lista primilor laureați ai acestei distincții.

Potrivit comunicatului emis de Parlamentului European, premiul își propune să recunoască acele persoane care nu doar au crezut în proiectul european, ci au contribuit activ la consolidarea și dezvoltarea acestuia.

„Europa a fost întotdeauna construită de oameni. Eliminarea diviziunilor, înlăturarea barierelor, răsturnarea dictaturilor și depășirea crizelor pentru un viitor mai bun pentru continentul nostru. Acest angajament european merită să fie recunoscut”, a declarat Roberta Metsola la anunțarea primilor distinși.

Lista personalităților decorate include lideri politici și figuri marcante ale vieții publice europene. Printre membrii distinși ai Ordinului se numără fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, fostul președinte al Poloniei și lider al mișcării Solidarnosc, Lech Wałęsa, precum și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

În categoria membrilor de onoare, alături de Maia Sandu, se regăsesc mai multe personalități europene remarcabile, printre care fostul președinte al Finlandei, Sauli Niinistö, fosta președintă a Irlandei, Mary Robinson, fostul cancelar al Austriei, Wolfgang Schüssel, și fostul Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă, Javier Solana.

Totodată, în rândul laureaților se regăsesc personalități din domenii diverse – de la politică și drepturile omului până la sport și cultură. Printre aceștia se numără celebrul baschetbalist grec Giannis Antetokounmpo și membrii trupei U2, inclusiv solistul cunoscut sub numele de Bono.

Distincția a fost instituită anul trecut, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Declarației Schuman, moment considerat piatra de temelie a proiectului european. Biroul Parlamentului European a decis astfel să creeze prima distincție civilă europeană acordată direct de o instituție a Uniunii Europene.

Potrivit regulamentului, în fiecare an pot fi desemnați cel mult 20 de laureați. Propunerile de nominalizare sunt făcute de șefi de stat sau de guvern, de președinți ai parlamentelor naționale și de conducători ai instituțiilor europene.

Laureații anunțați vor fi invitați la ceremonia oficială de decernare a premiilor, care va avea loc în timpul sesiunii plenare a Parlamentului European din perioada 18–21 mai, la Strasbourg.