Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, s-a declarat optimist, joi, in privinta acordarii statutului de candidat la aderare pentru Ucraina si Moldova, la summitul european care are loc la Bruxelles.

Ultimul update: 23.06.2022, 15:29 Publicat:23.06.2022, 15:28

Seful statului roman a explicat ca executivul european a emis un punct de vedere saptamana trecuta prin care propune ca Ucraina si Moldova sa primeasca statutul de candidat iar Georgia un statut care proclama sprijinul pentru aspiratiile europene dar si necesitatea unui progres mai vizibil pentru a primi statutul de candidat.

„Noi sustinem si salutam punctul de vedere al Comisiei, unul corect, care reflecta situatia din teren” si care „a reusit sa aduca o miscare in intreaga politica de extindere a UE” cu speranta unei cresteri a vitezei de aderare si pentru statele din Balcanii de Vest.

„Cred ca aceasta acceptare rapida nu poate decat sa dea sperante oamenilor din Balcanii de Vest ca prin aceasta repozitionare in politica de extindere vor beneficia si ei de un tratament cu o accelerare a procedurilor”.

Presedintele a precizat insa ca primirea statutului de candidat nu reprezinta „o garantie ”in sine pentru aderare, ci este nevoie si ca „statul care doreste sa se integreze sa urmeze pasii recomandati, sa efectueze reformele necesare”.

Despre propunerea pentru renuntarea la votul unanim in UE

In ceea ce priveste propunerea de renuntare la votul unanim la nivelul liderilor UE, Klaus Iohannis a precizat ca este de dorit o arhitectura decizionala „mai supla”, dar acest lucru implica foarte multe „complicatii procedurale”.

„Toti suntem de acord ca arhitectura UE poate fi imbunatatita” iar una dintre frustrarile frecvente este ca „exista un veto de facto, fara sa fie declarat ca atare”.

Acest drept a fost insa foarte rar folosit, „dar atunci cand discutiile s-au prelungit neasteptat de mult de regula a fost vorba despre opinia unuia sau a doi membri care au avut complet alta parere decat restul”, a continuat presedintele.

Insa la nivelul UE nu poate fi modificata doar forma de votare, deoarece este nevoie de modificarea Tratatelor. „Aici ajungem la complicatia procedurala”, a subliniat Iohannis.

„Momentan majoritatea sunt de parere ca este extrem de dificil de a duce la bun sfarsit un astfel de proces. Teoretic ar fi o chestiune buna o arhitectura mai supla, mai functionala, dar cand ajungem la proceduri vedem ca obstacolele sunt semnificative”.
 

Sursa: