Președintele Parlamentului European Roberta Metsola se va afla într-o vizită oficială la Chișinău în luna noiembrie. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Parlamentului european pentru relațiile cu Republica Moldova, Victor Negrescu, pentru Radio Chișinău.

Potrivit eurodeputatului român, Roberta Metsola va fi prezentă la Chișinău alături de o delegație a Parlamentului European, de îndată ce noul Parlament va fi învestit în Moldova.

Contactați de PRO TV, responsabilii de la Parlament ne-au confirmat că Roberta Metsola, o bună prietenă a Republicii Moldova, este așteptată la Chișinău o dată ce noul Parlament își începe activitatea. 

„Data va fi confirmată ulterior", a mai precizat purtătorul de cuvânt al instituției.