Încătușați și escortați de ofițeri înarmați. Așa apar Vlad Plahotniuc și Constantin Țuțu în primele imagini făcute publice de după reținerea acestora. Cei doi au fost escortați astăzi în fața judecătorilor din Atena, unde urmau să fie audiați. Ședința însă a fost amânată după ce cei doi au solicitat timp pentru a-și pregăti apărarea.
În imaginile publicate de redacția Cu Sens îi vedem pe Vlad Plahotniuc și Constantin Țuțu, care au fost aduși astăzi în fața judecătorilor din Atena. Cei doi poartă cătuși și veste antiglonț. Aceștia au fost escortați de mai multe mașini, fiind înconjurați de ofițeri înarmați din cadrul Unității Speciale de Combatere a Terorismului și de polițiști din cadrul Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate din Grecia.
Potrivit jurnaliștilor de la Cu Sens, cei doi au fost aduși în fața instanței din Atena unde urma să aibă loc audierea lor pentru deținere de acte false. Potrivit avocatului acestora, Plahotniuc și Țuțu au solicitat amânarea audierilor, deoarece au nevoie de mai mult timp pentru a-și pregăti apărarea. Ulterior, cei doi au fost duși în penitenciarul Korydallos, cel mai mare din Grecia.
Potrivit Ziarului de Gardă, închisoarea de maximă securitate este destinată deținuților, bărbați și femei, considerați periculoși. Amnesty International și alte organizații pentru drepturile omului și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de condițiile din închisoarea Korydallos, invocând supraaglomerare severă, infrastructură veche, personal medical insuficient, igienă precară, saltele și pături murdare, lipsa tratamentelor adecvate, celule aglomerate de 6–9 metri pătrați. Într-o secție, 7 deținuți erau înghesuiți în 9,5 m², fără pat propriu – dormeau direct pe saltele, la podea.