Noul președinte al României, Nicușor Dan, a venit astăzi în prima sa vizită oficială la Chișinău. Acesta a fost întâmpinat cu onoruri militare la Președinție, unde s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cei doi oficiali au avut discuții bilaterale, iar ulterior au făcut declarații comune. Liderul de la Cotroceni a spus că prezența sa în Republica Moldova este o garanție că sprijinul României pentru țara noastră va continua în toate domeniile.

Nicușor Dan a ajuns la Președinție pe la prânz, iar acolo era deja așteptat de Maia Sandu. Oficialii și-au strâns mâna și au mers să salute garda de onoare.

„- Bună ziua! - Să trăiți!”

În fața întregii delegații de la București și ai celor doi șefi de stat orchestra gărzii de onoare a intonat imnul României.

Și pe cel al Republicii Moldova.

„Vrem unire!”

A urmat defilarea gărzi de onoare.

După gard, de peste drum, mai multe persoane au venit să-l vadă pe Nicușor Dan. Oamenii au scandat că vor unire, iar Dan i-a salutat de pe scările Președinției.

Ulterior cei doi președinți și delegațiile oficiale care-i însoțeau s-au retras pentru discuții care au durat mai bine de o oră. După, Maia Sandu și Nicușor Dan au făcut declarații de presă.

Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „Prezența mea aici este o garanție a continuării sprijinului pe care România îl acordă Republicii Moldova.”

Maia Sandu a pomenit despre proiectele comune pe care le are Republica Moldova și România, referindu-se la drumuri, poduri, linii electrice sau rețele de gaz – toate finanțate cu sprijin european.

Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Energia este, astăzi, securitate. Finalizăm linia electrică Chișinău-Vulcănești care ne va conecta de România. Mai urmează două linii electrice. Din 2027, vom cumpăra gaze românești din Marea Neagră. Și ne dorim să mergem mai departe: să încheiem un contract pentru livrarea de energie electrică din noile reactoare de la Cernavodă, odată ce acestea vor deveni operaționale.”

Cozile de la vamă au fost pe agenda discuțiilor din partea ambilor oficiali.

Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Cozile la vamă ne amintesc că mai avem de lucru. Am vorbit cu domnul Președinte despre nevoia de a reduce timpii de așteptare la frontieră. Prutul trebuie să fie o punte, nu o piedică.”

Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „Am vorbit, de asemnea, despre necesitatea ca companiile românești să investească mai mult în RM și de acel fond de garantare pe care România îl promite mediului privat de mai mult timp pentru asta. De proiecte comune de educație care să continue.”

De asemenea, liderii celor două țări au stabilit că vor lucra pentru a interveni prin mijloace comune pentru a combate războiul hibrid al Federației Ruse, care prezintă acum cea mai mare amenințare la adresa securității Republica Moldova. Pe final, liderul de la Cotroceni a venit cu un mesaj special de mulțumire și a invitat-o pe Maia Sandu în România.

Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „Vă mulțumesc pentru primirea pe care ne-ați făcut-o și vă invit data viitoare la București.”

Aceasta este prima vizită a lui Nicușor Dan în Republica Moldova de când a fost ales în funcție, pe 18 mai.