Procuratura Anticorupție a confirmat pentru PRO TV că fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a fost audiat în calitate de martor într-o cauză penală aflată în faza de urmărire penală, dar nu figurează ca martor în dosarul „kuliok” aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție (CSJ).

„Vladimir Voronin a fost audiat în cadrul unei cauze penale aflate la faza de urmărire penală, la care au fost conexate mai multe dosare. În dosarul denumit generic ‘kuliok’, aflat pe rolul CSJ, el nu figurează în calitate de martor”, a precizat Procuratura Anticorupție.

Precizările vin în contextul declarațiilor recente făcute de liderul Partidului Comuniștilor, în cadrul unei emisiuni, în care susține că în punga neagră primită de Igor Dodon de la Vladimir Plahotniuc s-ar fi aflat 860.000 de euro. Voronin a afirmat că a făcut deja declarații în fața procurorilor, deși nu în instanță.

Reacția lui Igor Dodon nu a întârziat să apară. Acesta a sugerat că afirmațiile lui Voronin sunt o provocare a guvernării PAS pentru a încerca să creeze tensiuni în interiorul blocului. Totodată, Dodon a declarat că acest interviu a jucat pe unele emoții ale lui Voronin.

Dosarul „kuliok” a fost deschis oficial în mai 2022, după apariția în spațiul public a unei înregistrări video din 2019, în care Igor Dodon primea o pungă neagră de la Plahotniuc și Serghei Iaralov. Procurorii îl acuză pe Dodon că ar fi pretins și acceptat între 600.000 și 1.000.000 de dolari SUA pentru finanțarea PSRM și acoperirea cheltuielilor curente ale partidului.

Dosarul este examinat în prezent de Curtea Supremă de Justiție, unde ședințele planificate în iunie 2025 au fost amânate. Între timp, procurorii au finalizat prezentarea probelor, iar Igor Dodon se află sub control judiciar.