Socialiștii au organizat un protest astăzi. Participanții protestului urmează să parcurgă drumul de la Universitatea de medicină din capitală până la Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. În acest context a fost blocat traficul pe trei benzi de circulație rutieră. Potrivit fostului președinte, Igor Dodon, la protest participă „conducerea, membrii și susținătorii a patru partide: PSRM, PCRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei” ”.

UPDATE 11:17 Poliția informează paticipanții la trafic că „ toate arterele de transport sunt deschise pentru circulație”. 

UPDATE 11:00 Au loc luările de cuvânt.

UPDATE 10:40 Protestanții au ajuns în Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

„Vom organiza un protest de amploare „Pentru Moldova” în centrul Chișinăului. La eveniment vor participa conducerea, membrii și susținătorii a patru partide: PSRM, PCRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”.

Ne așteptăm la participarea a peste 10 mii de persoane. În cadrul protestului vom transmite mesaje clare despre pașii pe care îi vom face în continuare”, a scris fostul șef de stat, Igor Dodon, pe pagina sa.