Reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene considera o actiune neprietenoasa participarea ambasadorului Federatiei Ruse in Republica Moldova, Oleg Vasnetov, la asa numita “inaugurare” a liderului de la Tiraspol. 

„In contextul participarii ambasadorului Federatiei Ruse in Republica Moldova, Oleg Vasnetov, la asa numita “inaugurare” a liderului de la Tiraspol, reamintim ca asa zisele ”alegeri prezidentiale” din regiunea transnistreana sunt nelegitime si contrare cadrului constitutional al Republicii Moldova. 
In acest sens, participarea sefului misiunii diplomatice a Federatiei Ruse la astfel de actiuni este considerata de catre Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene drept o actiune neprietenoasa.
Prezenta diplomatilor straini in activitatile ce pot fi utilizate in scopuri de propaganda niciodata nu va contribui de o maniera pozitiva nici la reglementarea conflictului transnistrean, nici la dezvoltarea unor relatii bilaterale bazate pe respect reciproc. 
Aceasta pozitie va fi comunicata ambasadorului Federatiei Ruse in timpul apropiat”, se arata intr-un comunicat al MAEIE pe Facebook. 

Saptamana trecuta, in stanga Nistrului au avut loc asa-numitele “alegeri prezidentiale”. Scrutinul nu este recunoscut de Chisinau si de comunitatea internationala. Biroul pentru Politici de Reintegrare a anuntat ca asa-numitele alegeri din stanga Nistrului sunt considerate nule din punct de vedere juridic, avand in vedere ca se desfasoara in afara cadrului constitutional si a legislatiei Republicii Moldova, dar si cu incalcarea standardelor democratice internationale.