Cei de la ,,Pentru Moldova" si ,,SOR" insista pe investirea unui nou Guvern si cat mai rapid pentru solutionarea problemelor cu care se confrunta tara noastra. Reprezentantii fractiunilor spun ca poate dupa decizia CC, Maia Sandu si fractiunea-anexa din Parlament isi vor revizui atitudinea si vor da dovada de maturitate politica.
"Hotararea Curtii Constitutionale confirma ceea ce era evident. Presedintele Maia Sandu a incalcat vadit si constient norma constitutionala, ceea ce reprezinta un abuz grav si un precedent periculos. Din pacate, aceasta practica vicioasa, cand interesele de grup si de partid prevaleaza in raport cu Legea si practica juridica, capata noi proportii si risca sa spulbere si ultima umbra de incredere in institutiile statului si in procesul democratic.
Speram ca, dupa aceasta hotarare, presedintele Maia Sandu si fractiunea-anexa din Parlament isi vor revizui atitudinea si vor da dovada de maturitate politica, astfel incat sa punem punct acestei crize complicate si sa revenim in albia normalitatii.
Reiteram pozitia noastra privind necesitatea investirii unui guvern cu atributii depline, care sa-si asume imediat responsabilitatea pentru solutionarea problemelor stringente cu care ne confruntam", se arata in comunicatul fractiunilor.
Decretul Maiei Sandu prin care a inaintat-o repetat pe Natalia Gavrilita la functia de prim-ministru este neconstitutional. Este hotararea anuntata de Curtea Constitutionala ca raspuns la sesizarea depusa de socialisti. Magistratii au decis ca presedintele trebuie sa initieze noi consultari cu fractiunile parlamentare, pentru a stabili pasii de mai departe.
Totodata, magistratii a declarat inadmisibila partea din sesizarea socialistilor in care acestia au cerut ca judecatorii sa se expuna daca Maia Sandu a incalcat constitutia atunci cand a refuzat sa o desemneze pe Mariana Durlesteanu, candidata propusa de PSRM-Partidul Sor-Pentru Moldova, la functia prim-ministru. In timp ce Curtea Constitutionala examina sesizarea socialistilor, afara un grup de cetateni protestau.
Presedintia nu a venit deocamdata cu o reactie la anuntul facut de Curtea Constitutionala. Maia Sandu a inaintat-o repetat pe Natalia Gavrilita la functia de prim-ministru pe 11 februarie. S-a intamplat in seara zilei in care Gavrilita a obtinut zero voturi in Parlament in prima tentativa. Atunci seful PSRM, Igor Dodon a venit in Parlament si a anuntat propria canidatura, Mariana Durlesteanu pentru care 54 de deputati au semnat – cei din PSRM si Pentru Moldova din care fac parte deputatii Partidului Sor, plus trei neafiliati. Sandu a respins candidatul majoritatii parlamentare, motivand ca in lista semnatarilor ar fi deputati corupti.