Republica Moldova este la un nivel „moderat de pregătire” pentru integrarea în Uniunea Europeană în ceea ce privește protecția socială și ocuparea forței de muncă, a declarat Cristina Jandîc, secretară generală adjunctă în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.

Declarația vine în contextul desfășurării screening-ului bilateral la Bruxelles, o etapă tehnică esențială în procesul de aderare la UE. Discuțiile recente s-au concentrat tocmai pe acest capitol, iar oficialii europeni au apreciat progresul realizat de autoritățile moldovenești, a menționat Jandîc.

„Procesul de screening este un control tehnic foarte detaliat care ne arată unde ne aflăm și ce mai avem de făcut pentru ca acest parcurs să fie cu succes”, a explicat Jandîc.

Ea a subliniat că autoritățile au făcut progrese considerabile în alinierea legislației naționale la cea europeană, prin lansarea unor reforme precum:

Reforma Restart în domeniul muncii,

Reorganizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă,

Modernizarea Inspectoratului de Stat al Muncii.

„Am transpus deja o parte din legislația UE privind politica ocupațională, raporturile de muncă, securitatea și sănătatea la locul de muncă. În domeniul protecției sociale, unde legislația europeană este mai puțin normativă, am primit ghidare și apreciere pentru inițiativele noastre de incluziune socială”, a precizat Jandîc.

Ea a mai evidențiat și progresele înregistrate în egalitatea de șanse și combaterea violenței de gen, declarând că acestea sunt priorități asumate atât de minister, cât și de Guvernul Republicii Moldova.

Reformele, apreciate și de experți

Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), a declarat că ritmul reformelor este accelerat, datorită voinței politice de la Bruxelles și angajamentului ferm al autorităților de la Chișinău.

„Strategia națională „Moldova europeană 2030” a devenit un obiectiv constituțional. Screeningul este o etapă importantă și suntem deja la jumătatea parcursului. Acum este esențial ca acest proces să fie perceput ca o transformare profundă a statului”, a afirmat Groza.

Potrivit lui, următorul pas așteptat este inițierea negocierilor pe primul cluster de capitole, etapă care ar putea fi atinsă în toamna acestui an, odată cu finalizarea evaluărilor tehnice și decizia Consiliului Uniunii Europene.

Procesul de screening reprezintă nu doar o evaluare tehnică, ci și un instrument de transformare internă, prin care Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale și își aliniază politicile la standardele europene – un pas crucial pe drumul aderării la Uniunea Europeană.