Aceste concedieri nu pot fi tratate ca gesturi de transparență, atâta timp cât nu este explicat public cum aceste persoane au ajuns în funcții cheie, în baza căror criterii au fost selectate și de ce au fost menținute ani la rând. Asta scriu membrii Blocului Împreună, într-o postare pe facebook, despre anunțul făcut de primarul Ion Ceban privind demisia nașului său de la Apă-Canal, nașa surorii și fratele mamei, dar și conducerea  „Spații Verzi” din „cauza unor suspiciuni”. 

„Ivan Ceban ne anunță azi solemn că și-a concediat nașul, nașa, fratele mamei și toată conducerea de la S.A. "Apă Canal" și „Spații Verzi”, pentru „suspiciuni rezonabile”. Nu pentru nepotism. Nu pentru trafic de influență. Nu pentru incompetență. Doar așa, pentru niște „suspiciuni rezonabile”. Dar întrebarea noastră e simplă: cine i-a pus acolo, Ivan Ceban? Cum au ajuns toți cumnații, nașii și neamurile în conducerea instituțiilor publice din Chișinău? Cine i-a ținut în funcții ani de zile, în timp ce prețul urca, iar calitatea serviciilor scădea? Blocul Împreună condamnă angajările din Primăria Chișinău bazate pe relații de rudenie. Cerem transparență și responsabilitate”, scriu cei de la Blocul „Împreună”. 

Astfel, membrii blocului susțin că acest caz „ridică semne serioase de întrebare privind integritatea administrației publice locale”. 

„Aceste concedieri nu pot fi tratate ca gesturi de transparență, atâta timp cât nu este explicat public cum aceste persoane au ajuns în funcții cheie, în baza căror criterii au fost selectate și de ce au fost menținute ani la rând. Administrația capitalei nu este o afacere de familie, iar funcțiile publice nu trebuie transformate în recompense pentru loialități personale sau politice. Folosirea expresiei „suspiciuni rezonabile” nu este suficientă. Lipsa unei recunoașteri clare a responsabilității pentru numirile anterioare și absența unor măsuri reale de prevenire a conflictului de interese ne arată că nu vorbim despre reformă, ci despre pierderea controlului asupra unei rețele clientelare”, se mai arată în comunicat. 

În acest context, aceștia solicită primarului general să spună publică cine a numit aceste persoane în funcții, pe ce criterii au fost selectate și ce mecanisme se vor institui pentru ca semenea situații să nu se mai repete. 

Anterior, am solicitat o reacție de la responsabilii primăriei pentru mai multe informații despre aceste demisii, dar și cum au ajuns aceștia în funcții, însă responsabilii ne-au spus că cu alte informații va reveni primarul Ion Ceban. 

14:50